Moise Guran ar candida la prezidenţiale din partea USR

111

Moise Guran a declarat, miercuri seară, după ce a participat la o ședință USR, întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare, că dacă i se propune, va candida și la prezidențiale. El a spus că nu are intenția de a candida la locale din partea USR-PLUS, dar se va implica activ în campanie, relatează MEDIAFAX.

„Dacă mi se propune, voi candida și la alegerile prezidențiale. Știu că tocmai le-am ratat, dar asta e, odată la cinci ani”, a declarat Moise Guran, miercuri seară, în urma ședinței USR, întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare.

Chestionat dacă va candida, din partea USR-PLUS, la alegerile locale, el a spus că nu are această intenție, dar se va implica activ în campanie.

„Nu am această intenție, să candidez la locale, deși intenționez să mă implic activ în campania electorală pentru București, poate și pentru alte orașe. Am idei legate de București, ca jurnalist m-am documentat și am mers în multe locuri, și trăiesc în acest oraș. Pe de altă parte, cred, însă, că competențele mele sunt legate, mai degrabă, de administrația centrală decât de cea locală și că ideile și specializarea mea a mers mai mult către zona macroeconomică decât cea locală”, a motivat jurnalistul Moise Guran.

Acesta a mai spus că activitatea parlamentară i s-a părut mereu „plictisitoare” și nu își dorește un post de parlamentar, dar dacă i se va propune, nu are nicio problemă. Moise Guran a participat, miercuri seară, la ședința Biroului Național al USR. Acesta și-a exprimat intenția de a se înscrie în partid, renunțând la meseria de jurnalist.

1 COMENTARIU

  1. hoo
    ca abia a fost uns klaus de/a 2 a oara
    esti de toata greata
    zBarnaie neuronii afoni ..byzy day”
    poti sa numeri pe..deste”[dupa ce le scoti din Gaura urechii]-cine te alege//?
    vezi sa scazi marja de eroare
    #
    esti un copil de minge-fugi in 4 labe dupa mingiutele lui..ciolos[scapate prin plasa lui klaus
    #
    nu te vad pe divanul de la cotroceni,martalogule[fug soarecii de tine
    &papagalul barna-te paraste ca-l tragi de coada&ii furi..cascavalul
    syctyr,lucica–de-ti ia masina mica[hyhy]
    …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.