12.1 C
Timișoara
marți 11 martie 2025

Modernizarea drumului între Șag și Sânmihaiu Român 

Consiliul Județean Timiș continuă, și în acest an, seria proiectelor de amenajare și extindere a infrastructurii rutiere. Printre acestea se numără și „Modernizarea DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A).

Autorizația de Construire necesară finalizării proiectului tehnic a fost emisă astăzi iar, ținând cont că este deja semnat contractul pentru proiectare și execuție, lucrările ar putea începe la sfârșitul lunii viitoare. 
Modernizarea acestui tronson se află pe lista proiectelor care vor primi finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, suma alocată fiind de peste 15,5 milioane de lei. 
Tronsonul va porni de pe DJ 593, pe raza localității Șag și va continua până la intersecția cu DJ 591A în Sânmihaiu Român, lungime acestuia fiind de 6,53 km.

Actualul drum are porțiuni pietruite, dar și secțiuni în care nu are structură rutieră sau sistem de colectare a apelor pluviale. 
"Pe lângă îmbunătățirea condițiilor de circulație și siguranța participanților la trafic, ne propunem să scurtăm timpii de parcurs între Sânmihaiu Român și Șag, tronsonul urmând să facă parte din Centura alternativă a Timișoarei" a spus Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. 
Proiectul de modernizare va include și execuția unor sensuri giratorii, precum și modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată pe care o traversează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

35 de ani de la Proclamația de la Timișoara – ediție de gală

În 11 martie 2025 se împlinesc 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, document fundamental al Revoluției Române din decembrie 1989....

Dominic Fritz se luptă pentru căutarea ,,căii celei drepte în USR”

Vicepreşedintele USR, Dominic Frtiz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a declarat, luni, că în cadrul partidului sunt discuţii despre candidatura Elenei Lasconi pentru...

Citește și :