Constructorii celor două poduri istorice din Iosefin s-au pus serios pe treabă. Chiar dacă este deja iarnă și temperaturile au scăzut mult, muncitorii sunt la lucru.
Primarul Robu a mai făcut o vizită pe unul dintre șantiere și susține că operațiunile cele mai dificile se realizează anul acesta, urmând ca anul viitor să avem podurile Dragalina și Eroilor cu câte 4 benzi auto, trotuare și piste de biciclete.
„Astăzi (n.r. marți seara), am făcut o nouă vizită pe șantierul Podului Dragalina. M-am bucurat că o mulțime de lucruri ce țin de reabilitare / consolidare, mari consumatoare de timp sunt făcute de-acum și că s-a trecut la construcția noilor poduri: unul de-o parte, unul de cealaltă a podului vechi.
Reamintesc, acest proiect cuprinde pe de o parte reabilitarea / consolidarea podului actual, pe de altă parte, construirea a câte unui nou pod de fiecare parte a acestuia, lipite de el, astfel încât în final, să se ajungă să avem un pod de aproape trei ori mai lat decât actualul.
Astăzi a început realizarea piloților, câte șase pe fiecare parte a Begăi, pentru fiecare pod nou. Deci, în total, vor fi de realizat 24 de piloți, care merg până la 13 m adâncime! În timpul vizitei, tocmai se lucra la al doilea”, a transmis edilul șef.