Moartea unui student și nesimțirea rece a politrucului român

Acum șase zile, un tânăr de 24 de ani, student la Universitatea de Medicină ,,Victor Babeș”, a murit zdrobit de poarta de intrare în orașul european Timișoara. O furtună venită din senin, despre care nicio autoritate a acestui stat nu a avut nici cea mai vagă idee că s-ar putea produce la intensitatea de acum cunoscută, i-a luat cu ea sufletul și trupul acestui copil frumos și nevinovat.

Întâmplător, Vlad Baici mi-a fost student în urmă cu câțiva ani, însă acest lucru, firește, că nu are aproape nicio importanță. Mai ales pentru părinții lui, care l-au crescut armonios și cumsecade până la această vârstă, tulburător de tânără, pentru ca apoi un destin fatidic și necruțător să-l ducă, departe, într-o lume despre care nu știm decât că pare ceva mai bună în comparație cu cea trăită pe acest pământ.

Ce știm însă, cât se poate de limpede, e faptul că respectiva poartă de intrare în oraș tocmai fusese renovată, cu nici doi ani în urmă de o firmă angajată de conducerea Primăriei Timișoara. Pentru care, onor conducerea instituției a plătit puțin peste 50 de mii de euro societății care a ,,modernizat-o”. A uitat, se pare, ca de banii cu pricina, firma antamată să-și dea silința să o și consolideze, cumva, astfel încât poarta să nu fie luată pe sus, precum o cutie de chibrituri, de o furtună, fie aceasta una rar întâlnită pe meleagurile noastre.

Îmi amintesc, altminteri, entuziasmul aproape grotesc cu care primarul Robu – înconjurat, precum un popă de cartier, de nelipsitul alai de țuțări fanatici – slobozea, la acea vreme, chiote de bucurie, precum că a mai bifat o realizare de neuitat pentru monumentalele sale mandate ,,primărești”. Era vorba, până la urmă, de o biată poartă de intrare în oraș, teoretic din beton și metal, care va ucide apoi, stârnită de furtună, un copil de 24 de ani.
Și acum, vine partea de ,,omenesc” desăvârșit al primarului acestui oraș, dl Robu, firește, care – chestionat de presa locală pe marginea acestei tragedii – a ținut să răspundă, astfel, cităm: ,,La revedere, sunteți penibili! Pe mine să nu mă mai căutați niciodată!” Referirea cu ,,necăutatul” fiind adresată, desigur, jurnaliștilor.

Lăsând deoparte gradul de vinovăție, directă sau indirectă, a primarului, ca ordonator de credite, în drama care a dus la moartea lui Vlad, șochează lipsa de umanitate a acestui om, aflat în fruntea unei comunități de aproape jumătate de milion de suflete.

Megaloman și trufaș, precum un biet ,,general al armatei moarte” în mai toate ocaziile exprimării sale publice, Robu a demonstrat, de această dată, decalificându-se definitiv, că e un ,,suflet mic” ieșit din mantaua eroilor patetici și triști de tip gogolian.

Un personaj caraghios și rece, precum piatra de pe mormântul lui Vlad Baici, victima perfectă a unui sistem politic si administrativ schizofrenic, populat de inși înfiorători precum Robu, Dragnea, Băsescu, Iliescu, indivizi pentru care moartea, laolaltă cu viața, nu valorează nici cât o lacrimă de părinte!