Un tânăr de 26 de ani din Suceava și soția lui au fost nașii unui cuplu din Bumbești-Jiu. Cei doi bărbați s-au cunoscut și s-au împrietenit în Germania, unde munceau împreună la un abator.
Ionuț Petrache, tânărul din Bumbești Jiu care s-a căsătorit sâmbătă l-a pus naș pe prietenul din Suceava, care se căsătorise anul trecut, a anunțat gorjeanul.ro.
Nunta a avut loc la restaurantul „Vișina’ și a decurs fără probleme. Petrecerea a continuat acasă la miri, așa cum e obiceiul.
Luni, nașii au mers la cumpărături la Târgu Jiu, iar când s-au întors, bărbatul – Ionuț, (foto dreapta) a consumat o bere. Obosit, acesta s-a culcat, dar în noaptea zilei de luni spre marți, la ora 5.40, soția sa s-a alertat după ce a constatat că soțul său se sufoca în somn.
A fost chemată o ambulanță, dar, în jurul orei 8, s-a constatat decesul bărbatului.
Există un dosar de moarte suspectă în cercetare la Bumbești-Jiu, după ce un bărbat de 26 ani din județul Suceava, care se afla în localitatea din Gorj cu ocazia unei căsătorii, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, a decedat, marți dimineață. Acesta a murit la locuința unde se afla, după ce i-a venit rău în cursul dimineții’, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cunoscuții au spus că bărbatul decedat nu avea probleme medicale.
Acesta a avut o problemă minoră de sănătate în această vară, cauzată de o amigdalită pentru care medicii din Germania i-ar fi indicat un tratament cu antibiotic. A fost singura sa problemă medicală în ultimul timp.
sursa – libertatea.ro