Moarte stupidă pentru un militar român, aflat acasă, în minivacanța de Rusalii

623

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, militar la o unitate din Capitală, aflat în minivacanţa de Rusalii acasă, în judeţul Olt, a murit duminică, după ce s-a electrocutat la pescuit, în localitatea Mărgineni Slobozia.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că tânărul a atins cu undița firele de înaltă tensiune situate de-a lungul pârâului Plapcea.

”În urma unui apel prin SNUAU 112, am fost sesizați de către o femeie din Scornicești despre faptul ca un bărbat în vârstă de 30 de ani, în timp ce se afla la pescuit, ar fi atins cu undița firele de înaltă tensiune, electrocutându-se”, a declarat reprezentantul IPJ Olt, potrivit Mediafax.

Medicii chemați în ajutorul tânărului nu au putut face altceva decât să constate decesul.

”Un coleg cu care plecase la pescuit a anunțat că este electrocutat. Acolo s-a deplasat o ambulanță cu echipaj B2 și una cu medic. S-a făcut protocolul de resuscitare, dar concluzia este negativă, cu declararea decesului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Olt, Alina Duminică.

Polițiștii au deschis un dosar penal, urmând să stabilească cum s-au petrecut lucrurile.

Surse din localitate spun că bărbatul era militar la o unitate din Capitală şi mersese acasă, la familie, de Rusalii.

 sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.