-0.9 C
Timișoara
vineri 17 ianuarie 2025

Moarte cumplită pe șosea! Ce s-a întâmplat?

Accident grav de circulație, sâmbătă dimineață, între localitățile timișene Tomnatic și Gottlob. Un bărbat în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina în câmp. Acesta se numea Eugen Morărașu, iar vestea a șocat comunitatea. Pagina sa de Facebook a fost invadată de mesaje de condoleanțe.

Șoferul, spun polițiștii, nu avea permis de conducere.

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață în jurul orei 5 între localitățile timișene Tomnatic și Gottlob. Tânărul de 36 de ani, de loc din Gottlob, se îndrepta spre casă împreună cu un prieten. La un moment dat însă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe marginea drumului. Impactul a fost puternic, iar cel de la volan și-a pierdut viața pe loc. Prietenul său însă a fost norocos și a fost doar rănit ușor.

accident

Polițiștii sosiți la fața locului au început rapid cercetările și au descoperit că șoferul nu avea de fapt permis de conducere. Ei au întocmit acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Gestul făcut de un călător recalcitrant într-un tramvai din Timișoara

Un incident s-a petrecut vineri seara într-un tramvai din Timișoara. Pe linia 6 în Piața 700 un călător a spart geamul de la ușa...

Sărbătoare la Academia Română – filiala Timișoara Modernitate și tradiție în istoria literară de Ziua Culturii Naționale

La sediul Academiei Române, filiala Timișoara, amiaza de vineri 17 ianuarie a fost dedicată Zilei Culturii Naționale. Deși, îndeobște, această zi este programată să...

Citește și :