2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Mişcări în… Mișcarea Populară Timiş: secretarul general al Organizației Județene, revocat din funcţie

Mișcarea Populară Timiş, prin vocea preşedintelui av. Roxana Iliescu, a anunţat miercuri seara revocarea din funcţie a lui Caiță Panici, secretar general al Organizației Județene!

comunicat PMP 2„Având în vedere faptul că în data de 27 ianuarie 2016, d-l Caiță Panici în calitate de Secretar General al Organizației Judetene a Mișcării Populare Timiș a convocat în mod nestatutar o sedintă extraordinară în urm căreia si-a asumat fără drept o pozitie oficială a Organizației Județene Timiș, vă aducem la cunostiintă (!) că nu a avut loc o ședința statutară a Consiliului Executiv Judetean în care să se analizeze validarea sau invalidarea adeziunii la Miscarea Populară a domnului Cândea Iosif Dorin și în consecință orice decizie este nestatutară”, a precizat av. Roxana Iliescu într-un comunicat transmis Agerpres.

Președintele Mișcării Populare Timiș consideră că „printr-o astfel de ieșire în afara prevederilor Statutului și în afara prerogativelor funcției pe care o deține, Caiță Panici a urmărit, contrar obligațiilor asumate, realizarea unor obiective personale și nu realizarea obiectivelor Mișcării Populare”.

Şedinţa cu pricina a fost convocată când şefa organizaţiei era la București, la ședința Consiliului Executiv Naţional. Dealtfel, acest for al partidului a aprobat decizia care-l vizează pe Caiță Panici, încheie av. Roxana Iliescu.

Foto: Facebook Caiță Panici https://www.facebook.com/profile.php?id=100008509326106&fref=ts

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :