Anul acesta, toţi românii vor primi un cont cu user şi parolă pe Spaţiul Privat Virtual, pentru a-şi achita taxele şi impozitele, iar simplificarea şi unificarea declaraţiilor la persoane fizice se va extinde şi la companii, promite Mirela Călugăreanu, președintele ANAF.
Agenţia Naţională de Administrate Fiscală (ANAF) a schimbat totalmente relaţia Fisc-contribuabil sau cel puţin asta promite şefa ANAF că vrea să facă în acest an. Mai exact, noua strategie a Fiscului este ca românii să nu îşi mai piardă timpul în faţa ghişeelor ANAF, comunicarea să fie realizată mai mult online, iar contribuabilii să-şi poate achita taxele voluntar, pe cale electronică.
Mirela Călugăreanu a declarat, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de specialitate organizată de Business Review, că în următoarele două săptămâni toţi angajaţii ANAF vor fi instruiţi să explice persoanelor fizice cu venituri din activităţi independente cum se completează şi depune declaraţia unică. „Vom avea o provocare chiar pentru implementarea noului mecanism de simplificare la persoane fizice. Este un moment în care trebuie să schimbăm ceva în abordare“, a explicat şefa ANAF.
„Muncă stufoasă şi inutilă“
Ea a recunoscut faptul că, până acum, îmbunătăţirea Spaţiului Privat Virtual (SPV) pentru persoanele fizice nu a fost o prioritate pentru ANAF. Mai mult, Călugăreanu a explicat faptul că angajaţii ANAF trebuiau să reintroducă manual toate datele în SPV, o muncă stufoasă şi inutilă. „Toate declaraţiile care erau depuse în SPV erau listate şi reintroduse de către angajaţii ANAF. O muncă inutilă şi foarte stufoasă. Imaginaţi-vă câte erori pot apărea“, a spus şefa ANAF. Potrivit acesteia, în cazul persoanelor fizice informaţiile pe spaţiul privat virtual se actualizau foarte greu, astfel că ANAF trebuie să ia măsuri urgente. „Mai ales că toate persoanele fizice vor primi prin poştă credenţiale, respectiv user şi parole, pentru o interacţiune electronică privind depunerea de declaraţii şi de plăţi. Vom promova acest lucru şi la sate. Depunerea şi plata în spaţiul privat virtual nu va fi obligatorie din acest an“, a spus Mirela Călugăreanu, referitor la obligaţia plăţii de contribuţii pentru toate tipurile de activităţi independente, inclusiv cele din Agricultură.