De departe, cea mai mare bucurie de duminică seara, după exist-poll-uri, era în tabăra USR Caraș-Severin, acolo unde candidatul la Senat, universitarul Miroslav Taşcu Stavre, exulta, pur şi simplu, în faţa rezultatelor de la nivel național. Cei câșiva militanți ai USR erau adunați într-o sală de conferințe a hotelului Rogge, de unde urmăriseră împreună rezultatele. Politica va arăta altfel de acum, consideră candidatul USR la Senatul României.
”Suntem impresionaţi de faptul că un partid care acum şase luni nu exista, astăzi, este al treilea partid parlamentar din România, a declarat Miroslav Tașcu Stavre. Sunt partide istorice, cum este PNL, care are un scor dublu, cel puţin după estimările de la exit-poll, sunt partide care au fost pe scena politică 26 de ani, iar un partid care s-a născut acum jumătate de an, este al treilea partid din România. Este un start foarte bun, care vine, cumva, în continuarea scorului foarte bun obţinut de colegii noştri de la Bucureşti. Ne onorează încrederea pe care USR. Era nevoie de o schimbare a peisajului politic. USR întră în Parlamentul României şi nu cu câţiva parlamentari, ci cu un număr impresionant. Va fi ujn grup parlamentar important, ceea ce înseamnă că vom fi acolo şi îi asigurăm pe cei care ne-au învestit cu încredere, că politica din România, de mâine, va începe să arate altfel. Şi aici ne referim la decenţă, la transparenţă, la o împrospătare a figurilor politice. Rezultatele politicilor de până acum se văd cu ochiul liber. La fel şi în Caraş-Severin, unde, după 1992, au plecat din acest judeţ 120 mii de oameni, iar la nivel naţional, 4,5 milioane de oameni şi-au pierdut speranţa şi încrederea şi au ales să emigreze. Le mulţumim celor care ne-au dat încrederea lor. Oamenii au ales schimbarea.”