1. Cu Noica. La moartea lui Mircea Braga, dispărut după moartea prietenilor săi — tulburător de repede, după moartea lui Eugen Simion, a lui Mircea Tomuş, a lui D.R. Popescu, a lui Adam Puslojić — ar trebui să ne amintim şi de dialogutrile sale cu Noica: Noica, în marea călătorie către Păltinişul său. În Mircea Eliade şi literatura exilului, scriam despre triunghiul Emil Cioran – Mircea Eliade – Constantin Noica, unul dintre cele mai expresive „triunghiuri” ale culturii române.
Erou al plenitudinii, Noica îl va cita mereu pe Cioran. Îi va cere sfaturile. La bătrâneţe, Noica îşi construieşte Olimpul păltininişan la doi paşi de comuna natală a exilatului. Despre două tipuri de societate. Scrisoare către un prieten de departe, text scris pentru Noica, a devenit celebru şi pentru că, datorită lui, un număr de intelectuali a făcut ani buni de închisoare.
În conferinţele, în lansările de cărţi, în articolele publicate în revista „Transilvania” revine obsesia Centrului civilizator sibian:
„În Sibiu a pulsat una din arterele românităţii noastre. De ce nu, inima ei? De ce n-ar deveni Sibiul o Florenţă a culturii româneşti de mâne, sau o Jena?” (Paginile în limba germană nedescifrate din manuscrisele lui Eminescu. O nobilă iniţiativă a revistei „Transilvania”, „Transilvania”, 11/1981, citat după Constantin Noica, şi Sibiul, ediţie îngrijită şi prefaţată de Mircea Braga. Ed. Imago, Sibiu, 2007).
La Păltiniş Noica are prieteni de nădejde. Poate reface prietenii pierdute — în primul rând, cu prietenii de demult. De odinioară. O gazdă sau un prieten exponenţial este Aurel Cioran, fratele lui Emil Cioran. Mircea Tomuş, cel care conduce revista „Transilvania”, cel care organizează, împreună cu Mircea Braga, Colocviile de critică ale revistei Transilvania, Mircea Ivănescu pot deveni, ei înşişi, repere culturale. În discursul pe care îl ţine cu prilejul lansării celebrei Deveniri întru fiinţă, noiembrie 1981, Noica va vorbi din nou despre aşezarea capitalei culturale la Sibiu.
„Legat de ideea mutării capitalei culturale la Sibiu, Noica aminteşte de încercarea sa de a aduce oameni de prestigiu la Sibiu”, notează Gabriel Petric. (Gabriel Petric, Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Constantin Noica, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009, p. 68).
N-am scris nici eu şi nici alţii despre fascinaţia Nordului pe care o trăieşte Constantin Noica. Sau despre felul în care scriitorii munteni migrează spre nord.
2. Cei patru Mircea. O descoperire a Sibiului „noician” poate începe azi de la Mircea Tomuş (azi încheind al patrulea volum al tetralogiei Transilvaniei, volum consacrat „aventurii intelectuale sibiene”, şi, probabil, îmi scrie un prieten, o Istorie a literaturii române), Mircea Braga (cărţi importante de teorie şi istorie literară, elogiate de Noica), autor al unor documente fundamentale privind viaţa literară culturală a acestui spaţiu, realizator al unor ediţii de referinţă pentru buna înţelegerea geografiei literare româneşti.
Ultima dintre ediţiile îngrijite de Mircea Braga e consacrată Colocviilor de critică a revistei „Transilvania” (1977–1986). Este un document esenţial pentru buna înţelegere a anilor şaptezeci şi optzeci ai criticii noastre. Participarea lui Noica, a celor mai importanţi critici ai literaturii române, comperajul strălucitor a lui Romul Munteanu defineau un fel de exil şi de regăsire a scrisului românesc. (Scrie Mircea Ivănescu: „Colocviile de critică de la Sibiu şi-au demonstrat deopotrivă tinereţea — o condiţie dintotdeuna a creaţiei poetice — şi seriozitatea pe care, aşa cum se întâmplă în arta modernă, şi-o afirmă sub o aparenţă de bună dispoziţie, ea însăşi caracteristica cea mai justificatoare a artei”.)
De ce a ales Mircea Ivănescu Sibiul? Scriam altădată că moartea Fratelui (genial), că traducerile celor care au definit amurgul Europei Centrale — Musil, Kafka, Broch ş.a. —, că trecerea prin instituţiile care au anihilat orice voinţă a originalităţii — care au asasinat persoana I — l-au fixat pe scriitor într-o paradigmă negativă, patronată de „a nu fi”.
Alături de Matei Călinescu, Petre Stoica, Mircea Ivănescu încerca, în Bucureştii boemei, conjugarea, poate ironică, a lui „a nu fi”. Matei Călinescu va pleca în Statele Unite, Petre Stoica la Jimbolia, Mircea Ivănescu la Sibiu, sub semnul unei re-definiri. Re-găsiri.
