Banatul este fruncea! Şi atunci, Timişoara este inima. Sau, mai nou, capitală. Oraşul de pe Bega va fi peste 5 ani Capitală Culturală Europeană. Un motiv de mândrie pentru orice timişorean care iubeşte oraşul, un oraş care îţi oferă atât libertatea vestului cât şi tradiţionalul local. Un oraş al luminii, al multiculturalităţii, al contrastelor, al oamenilor care trăiesc aici cotidianul zilnic şi al celor care vin doar în vizită, să se plimbe prin cartierele vechi. Timişoara este un oraş al culturii, al tinerilor, al suporterilor şi al tuturor celor care au păşit aici, s-au îndrăgostit şi l-au numit casă. Timişoara are, ca orice oraş din România, bune şi rele.

Prestigiosul titlu obţinut în lupta cu Cluj Napoca, Baia Mare şi Bucureşti nu poate să nu ne facă să devenim, pe lângă mândri, şi critici. Este mult de muncă până când Timişoara va putea chiar să şi fie un adevărat centru cultural european. Festivalurile de teatru, de muzică (din ce în ce mai bună), de folclor, centrul istoric, cartierele vechi, expoziţiile şi monumentele istorice nu sunt suficiente pentru a atinge nivelul la care ne obligă titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Momentul este însă şi de bucurie. Vom atrage bani europeni şi în special turişti, care la rândul lor vor contribui la dezvoltarea oraşului. Vă propun în acest număr să scoatem în evidenţă părţile de neratat ale oraşului, dar şi minusurile care trebuie remediate de autorităţi cât de repede.

Deschiderea spre vest, un alt aer

Timişoara a fost dintotdeauna un oraş diferit. Un altfel de loc în România, un loc al libertăţii în gândire şi în port. Un loc unde modernismul şi democraţia din vestul Europei a pătruns mai repede şi mai uşor decât în mijlocul Carpaţilor sau în pusta Dobrogei. Un mare atu al Timişoarei în cursa pentru Capitală Culturală Europeană a fost exact libertatea care a permis multiculturalismul aici. Bănăţenii români se îmbină frumos cu cei sârbi, maghiari, germani, ucraineni sau bulgari. Astfel, oraşul nu putea să nu îşi diversifice oferta culturală astfel încât să ajungă la toate minorităţile care convieţuiesc aici. Aşa că acum ne putem mândri cu 3 teatre: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, creat în 1947, Teatrul de Stat „Csiky Gergely” Timişoara , fondat în 1953 şi  Teatrul German de Stat Timişoara, inaugurat în acelaş an.

“Bogata tradiţie culturală acumulată conferă Timişoarei o identitate proprie şi un grad de civilizaţie,  ce face ca acesta să aparţină nemijlocit spaţiului cultural european. Timişoara constituie un model de convieţuire armonioasă între numeroasele grupuri culturale ce o compun, dobândind astfel un important caracter multicultural, ce face din oraşul de pe Bega al doilea pol cultural din ţară din punct de vedere al mărimii şi diversităţii ofertei culturale – primul fiind Bucureşti”, pot citi turiştii care vin în Timişoara pe site-ul infocentrulturistic.ro.

Turiştii care calcă pragul oraşului de pe Bega pot să intre în atmosfera capitalei culturale şi mergând la Opera Naţională Timişoara, la Filarmonica Banatul, la cele peste 10 galerii de artă, la muzee, la teatrul de garaj Auăleu sau la reprezentanţiile stradale ce îşi fac loc în urbe aproape weekend de weekend.

Avem infrastructură turistică la Timişoara?

Avem un oraş frumos, iar numărul turiştilor creşte an de an. Deşi Timişoara este recunoscută ca un oraş pentru turismul de business, străinii au început să îşi petreacă aici tot mai des concediile, vizitând centrul istoric, cartierele vechi şi instituţiile culturale ale urbei. Dar unde stau toţi aceşti turişti? Ei bine, hotelierii din Timişoara a ţinut pasul cu dezvoltarea de care a beneficiat oraşul. Dacă în urmă cu 10 ani aici existau până în 70 de hoteluri şi pensiuni, acum numărul lor depăşeşte 100. Dacă mai adăugăm şi cele câteva hosteluri care s-au deschis în ultimii ani şi campingul de la marginea oraşului, aflăm că Timişoara beneficiază de peste 140 de unităţi de cazare. Aici pot fi găzduiţi până la 10.000 de oameni. Iar Institutul Naţional de Statistică arată că în Timişoara au sosit, anul trecut, aproape 340.000 de turişti, o creştere de 17% faţă de anul anterior. Dacă ne aşteptăm, aşa cum spun specialiştii, la o creştere de 30% a sosirilor în Timişoara, ne punem întrebarea: Are Timişoara capacitate suficientă de cazare pentru toţi europenii care vor să viziteze oraşul care le este capitală culturală în 2021?

Titlul de capitală culturală europeană 2021 va atrage cu siguranţă investitori şi unităţile de cazare vor creşte ca număr. Dar infrastructura turistică presupune şi căi de acces facile de a ajunge în Timişoara. Iar aici oraşul de pe Bega suferă. Avem o autostradă care trece pe lângă Timişoara, o autostradă internaţională unită cu cea a ungurilor, care leagă oraşul de pe Bega cu vestul Europei, dar nu direct. Cei care doresc să ajungă în Timişoara, fie din centrul  sau estul ţării, fie din Occident, pot veni pe autostrada, dar ca să intre în Timişoara mai au de traversat câteva comune. Din orice parte vii, tot ai de mers vreo 12 kilometri, să traversezi două comune cu limită de viteză de 50 de kilometri pe oră, până ajungi în urbea de pe malul Begăi. Acesta este un impediment major în calea dezvoltării pe care, în mod normal, ţi-o asigură prestigiosul titlu câştigat de curând de Capitala Banatului.

Timişoara, paradoxal, este Capitală Culturală Europeană, dar nu are centură. În urmă cu mai bine de 6 ani s-au construit 12 kilometri de variantă ocolitoare pe partea de nord a Timişoarei, iar lucrurile s-au oprit. Se pare că Guvernul şi mai marii Ministerului Transporturilor cred că oraşul de pe Bega este ocolit de o centură completă şi nu consideră necesar realizarea a încă 20 de kiloemtri de centură, aşa cum este de fapt nevoie. O dovedeşte faptul că printre priorităţile Executivului pentru accesarea fondurilor europene din Programul Operaţional Infrastructură Mare  nu se numără şi varianta de ocolire a Timişoarei. Ar fi nevoie de 124 de milioane de euro pentru închiderea inelului ce le-ar permite şoferilor să scape de aglomeraţia din oraş atunci când nu au nevoie să îl tranziteze. Iar în prezent, mai multe artere principale şi foarte aglomerate din Timişoara, cum ar fi bulevardul Liviu Rebreanu, bulevardul Ştefan cel Mare, strada Stan Vidrighin, Calea Lugojului, Calea Torontalului sau Calea Aradului, sunt sufocate de TIR-urile care sunt obligate să circule pe aici, neexistând centură.

După ani şi ani de promisiuni, Guvernul a decis, anul trecut, să introducă în Masterplanul de Transport al României şi Timişoara, pentru finanţarea variantei de ocolire. Însă acest lucru poate fi sperat abia în anii 2022 – 2023. Până  atunci, oraşul va fi călcat de maşini de mare tonaj zilnic. Poluarea nu va scădea, praful nici atât, iar aglomeraţia va rămâne parte din viaţa şoferilor timişoreni.

Castelul Huniade, un vis neîmplinit

Lăsând la o parte minusurile pe care ţi le oferă o călătorie spre Timişoara, oraşul are multe de oferit vizitatorilor. Cartierele istorice, Elisabetin, Cetate şi Traian, unde casele istorice sunt la tot pasul, sunt un motiv foarte bun pentru a face un drum până în oraşul de pe Bega. Centrul vechi, unde istoria se citeşte pe faţade, pe pavaj şi în machete ale vechiului oraş, a devenit punctul zero al Timişoarei. Iar proprietarii clădirilor istorice de pe aleile pietonale au început, încet dar sigur, să îşi renoveze imobilele. Din păcate, unul dintre principalele obiective turistice din Timişoara nu este accesibil turiştilor.

Castelul Huniade, care străjuieşte centrul Timişoarei de mai bine de cinci secole şi jumătate, este cea mai veche clădire din Timişoara şi nu poate fi vizitat de turişti. El a fost construit între anii 1443 – 1447 de către Ioan de Hunedoara, pe ruinele unui vechi castel din secolul al XIV-lea (construit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou). Astăzi adăpostește Muzeul Banatului, care este închis de mai bine de un deceniu.

În anul 2006, Consiliul Judeţean Timiş contracta o firmă de construcţii pentru a consolida partea de nord-vest a Muzeului Banatului din Timişoara. Lucrările au pornit, dar la scurt timp s-au oprit. În cei 10 ani care s-au scurs, mai mult s-a stat. De mai multe ori termenul de finalizarea a fost amânat, contractul renegociat şi nici acum lucrările nu sunt terminate. Situaţia a intrat în atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, care a trimis corpul de control la muzeu pentru verificări. Concluziile nu sunt deloc satisfăcătoare. Cel mai grav este faptul că autorizaţia de construire a expirat. Mai sunt 10 procente din proiectul de consolidare de realizat şi din nou lucrurile sunt blocate.

„Autorizaţia a expirat ca dată. Nu au terminat lucrările până în martie sau aprilie şi a expirat. Nu au avut cadru legal şi nu au lucrat. Lucrările au ajuns în aceste două cincinale la 90%. Sper ca zilele următoare să primim autorizaţia de construire în regim de urgenţă. Am vorbit la Primărie (n.r. Primăria Timişoara) pentru a primi chiar în regim de urgenţă această autorizaţie şi să putem să terminăm acest proiect până în toamnă, în octombrie sau noiembrie”, a declarat Sorin Grindeanu.

Pentru consolidarea aripii de nord-vest a Castelului Huniade s-au achitat 12 milioane de lei, până acum, bani din bugetul judeţului Timiş. Mai sunt de achitat lucrările nefinalizate, în procent de 10%.

De asemenea, autorităţile judeţene au stabilit ca vestigiile depozitate impropriu la Muzeul Banatului, situaţie pentru care instituţia a fost amendată cu 1.000 de lei de Direcţia pentru Cultură Timiş, să fie mutate în două alte locuri. O parte va ajunge la Bastion, unde există spaţii goale, şi o altă parte la Muzeul de Artă.

Cu bune şi rele, Timişoara rămâne un oraş al contrastelor, al visării şi al multiculturalităţii. Rămâne de văzut dacă autorităţile vor pune umărul serios la treabă pentru a transforma Timişoara într-o adevărată Capitală Culturală Europeană în 2021.