0.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Minunile culinare ale Banatului pot fi descoperite în această seară la AgroVillage din incinta Universității de Științele Vieții Timișoara

Piața agoalimentară AgroVillage de la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara se deschide sâmbătă seara.

O nouă ediție MidNight Market on Fire are loc de la ora 19.00 până la miezul nopții, la AgroVillage.

Evenimentul nocturn reunește vânzători, artiști și gurmanzi într-un cadru urban unic. Vor fi expuse produse tradiționale și vor fi organizate activități și experiențe pentru toți participanții, spune administratorul Piețe24, Cătălina Jahn.

“Ținând cont de vremea de afară, noi vrem să aducem căldură atât în sufletul oamenilor, cât și în piață. Vom avea această ediție a treia a organizată împreună cu Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I, aici, pe Calea Aradului 119, la AgroVillage, vom avea de această dată foc, vom avea dovleci, vom avea voie bună, muzică, DJ, mâncare extraordinară, vom avea un show de gătit, vom avea artificii și vom avea dans, că de fiecare dată, la MidNight Market. Avem producătorii noștri care sunt aici de fiecare dată. Pe lângă ei o să avem și artizanii noștri pe care dorim să-i susținem în continuare, deci va fi un eveniment incendiar”, spune Cătălina Jahn.

Organizatorii vor să încurajeze desfacerea produselor locale și regionale, de calitate, astfel încât să fie promovată autenticitatea, diversitatea gastronomică, meșteșugurile și producătorii bănățeni.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

 

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Recomandările unui medic privind consumul de alcool cu prilejul sărbătorilor

Pentru că este sezonul sărbătorilor și al concediilor, foarte mulți dintre români ar putea fi înclinați să consume băuturi alcoolice. În acest sens, este...

Citește și :