Minuni în lanţ la Transporturi! A fost obţinută autorizaţia pentru Lotul 4 din Lugoj – Deva

822

Mai marii din Ministerul Transporturilor şi CNAIR au reuşit ce predecesorii lor promit de 3 ani: obţinerea autorizaţiei de construire pentru ultimele 2 sectoare din lotul 4 al tronsonului de autostradă Lugoj – Deva. Au fost autorizate şi lucrările realizate între 2013 şi 2015 pentru care nu exista aviz. Urmază ca acordul de mediu să fie şi el emis şi să arate ce soluţii s-au găsit în special pentru mutarea celebrei deja peşteri cu lilieci de la Şoimuş.

„Lucrările autorizate cuprind și lucrările executate în anul 2015 fără autorizație de construire care, prin aplicarea prevederilor OUG nr 7/2016, au fost expertizate și declarate conforme cu proiectul tehnic, și menținute prin aprobarea Ordinului de ministru nr. 288/2.03.2017.

În prezent, Lotul 4 este realizat în proporție de 48%, fiind efectuate o parte din lucrările de drum și de consolidare. După ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va transmite antreprenorului Ordinul de începere a lucrărilor, acestea vor fi continuate într-un mod susținut.

Autorizația de construire include și realizarea unui nod rutier la Șoimuș, precum și a unui centru de întreținere. Acest tronson de autostradă se va conecta cu Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în zona Nodului rutier Ilia și cu Autostrada Deva – Orăștie, în zona Nodului rutier Șoimuș”, transmite Ministerul Transporturilor.

Şantierul pentru ridicarea lotului a fost abandonat în octombrie 2015, după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a oprit lucrările din cauza lipsei autorizaţiei.

Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva are o lungime de 22,6 km. Traseul său traversează teritoriile administrative ale comunelor Gurasada, Ilia, Brănișca și Șoimuș din județul Hunedoara. Valoarea contractului se apropie de 420 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.