În România anului 2016, profesia de medic de ţară pare a fi una pe cale de dispariţie. Tot mai puţini sunt absolvenţii dispuşi să încalţe cizmele de cauciuc după ani grei de şcoală şi să meargă prin noroi ca să îşi vadă pacienţii. Cu toate acestea sunt şi excepţii, iar una dintre ele este doctorul Emil Crişan din Ţara Haţegului.
Medicul Emil Crișan de la Densuș spune că prima sa opțiune a fost să vină la sat. Nu a fost un absolvent oarecare din moment ce a terminat Facultatea de Medicină cu 10. Asta se întâmpla în urmă cu 44 de ani, își aduce aminte Emil Crișan.
„De la bun început, de la repartiție, am avut posibilitatea să rămân în București. Nu am rămas, am venit în mediul rural având proveniență din Țara Hațegului. Așa am ajuns aici și sunt printre puținii din județ care am stat în același loc zeci de ani”, povesteşte Emil Crişan
Medicul spune că a avut foarte multe satisfacții profesionale în toată cariera sa. Își aduce aminte că în primii ani era nevoit să se deplaseze pe teren cu sania, iarna, printr-un tunel de omăt de 70 de centrimetri, sau cu șareta, pe timpul verii.
Doctorul Emil Crișan mărturisește că dragostea pentru natură și animale l-a determinat să aleagă viața la țară. Este în același timp un fermier de succes.
Emil Crișan este acum decanul de vârstă al medicilor hunedoreni de sat, aflat încă în activitate. Singurul mare regret al medicului este acela că, deocamdată, nu a găsit pe nimeni care să îi ducă munca mai departe.
Sursa: Radio Timişoara