Băiatul de 16 ani din Timiș, diagnosticat în cursul zilei de miercuri cu coronavirus, a fost la școală înainte de a fi testat pentru COVID-19. Autoritățile au decis suspendarea cursurilor pentru toți elevii din clasa adolescentului. În restul claselor activitatea didactică se desfășoară normal.
Mai exact, băiatul este nepotul bărbatului de 47 de ani diagnosticat pe 3 martie cu coronavirus, după ce a călătorit din Italia cu avionul alături de o femeie de 38 de ani, și ea infectată. Cei doi au stat unul lângă celălalt în aeronavă.
Conform datelor prezentante de Direcția de Sănătate Publica (DSP) Timiș, ancheta epidemiologică se află în desfășurare, fiind identificați contacții acestui tânăr, care era deja izolat la domiciliu la momentul confirmării infecției cu COVID-19.
Practic, adolescentul s-a prezentat la școală înainte ca unchiul său să fie depistat cu noua tulpină. Colegii săi urmează a fi testați zilnic, timp de două săptămâni.
Băiatul de 16 ani era asimptomatic și nu avea febră, la momentul diagnosticării. Acesta a fost transportat cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, fiind ulterior izolat la domiciliu.
Medicii din Timişoara au făcut, miercuri, 19 teste de coronavirus la persoanele care au intrat în contact cu cei doi pacienţi deja internaţi la spital cu coronavirus.
Sursa: Observator.tv