Joi, 24 mai a.c., la ora 17.50, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de un tânăr de 17 ani, din localitatea Ineu, județul Bihor, că, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe drumul județean 767/G, în afara localității Ineu, a fost acroșat de un autoturism al cărui conducător a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției.
În urma măsurilor întreprinse, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat autoturismul care ar fi acroșat tânărul biciclist la aproximativ 20 de minute de la producerea accidentului, pe strada Ogorului din municipiul Oradea.
Persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în accidentul rutier a fost identificată ca fiind un bărbat de 58 de ani, din comuna Tileagd, județul Bihor. În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat spital.
Joi, 24 mai a.c., în urma continuării cercetărilor, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor l-au reținut pe bărbatul de 58 de ani pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, acesta fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
sursa: infooradea.ro