Vizita ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pe șantierele autostrăzii A1 din vestul și centrul țării s-a încheiat. Oficialul a vrut să vadă personal care este stadiul fizic al lucrărilor. Însă, fiind repus pe funcție de doar câtea zile, oficialul spune că nu se pregătește să ia măsuri, ci a făcut doar o vizită de evaluare.
”Am vrut să văd cum stăm pe șantiere. Îmi voi petrece acest mandat numai pe șantiere, și asta voi face, pentru că așa se pare că trebuie să decurgă lucrurile cu unii constructori. Dacă nu voi vedea un stadiu fizic satisfăcător, atunci iau în calcul și rezilierea unui contract.
Astăzi e o vizită de evaluare, nu luăm măsuri, nu ne certăm cu nimeni, am vrut să văd stadiul fizic exact tot traseul lotului de autostradă (n.r. lotul III și IV)”, a declarat Răzvan Cuc.
Pe șantierul lotului IV mobilizarea este bună, însă constructorul are de depășit un mare hop: stabilizarea versantului în zona Brănișca – Șoimuș. Antreprenorul a anunțat că data inaugurării ar putea fi afectată. Cuc spune că firma care muncește pe lotul IV ne va face însă ”o surpriză plăcută”. Ministrul crede că cei 22 de kilometri vor fi deschiși înainte de termenul din contract – trimestrul III 219.
Tot joi, ministrul Transporturilor a vizitat și loturile I și II din tronsonul Sebeș – Turda. Nu a fost mulțumit de ce a găsit pe șantier.
”Pe lotul 1 și 2 de la Sebeș – Turda mă așteptam să văd o mobilizare mult mai mare, ținând cont și de condițiile meteo, pentru că acum unii spun că nu se poate lucra din cauza ploii la terasamente, dar putem lucra la structuri acolo unde se poate lucra”, a precizat Cuc.
CNAIR a promis că anul acesta va deschide 180 de noi kilometri de autostradă, iar loturile III și IV din Lugoj – Deva sunt în capul listei.