Școlile vor trebui să amenajeze o încăpere specială pentru elevii care sunt depistați cu simptome respiratorii în urma triajului epidemiologic efectuat la intrarea în școală, a anunțat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a mai precizat că, în acest moment, nu există școli care să nu poată relua, măcar parțial, cursurile pe 14 septembrie.
În contextul în care s-a renunțat la declarația pe proprie răspundere a părinților, școlile vor face triajul epidemiologic al elevilor, la intrarea în școală, cu ajutorul personalului medical, a spus ministrul Sănătății. În cazul în care un copil prezintă simptome respiratorii, el va fi dus într-o încăpere izolată, pentru un consult medical mai amănunțit, iar părinții vor fi informați.
„Nu va mai exista acea declaraţie pe proprie răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem responsabilitatea acelui triaj observaţional din informarea părintelui sau observarea elevului, precum şi adaptarea, sau nu, după un triaj observaţional către un triaj epidemiologic, cu existenţa unui personal medical care să facă acest triaj epidemiologic, cu existenţa unei zone de izolare, unde un copil care prezintă simptomatologie respiratorie să poată fi, la un moment dat, cantonat până la o evaluare medicală, în contextul în care putem avea un diagnostic sau o supoziţie de diagnostic. Fiecare din aceşti copii va fi însoţit pe toată această perioadă, iar nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui”, a declarat Nelu Tătaru marți, într-o conferinţă de presă pe tema începerii noului an şcolar.
Ministrul Sănătății a mai precizat că fiecare școală va începe cursurile în funcție de scenariul stabilit împreună cu direcțiile județene de sănătate publică, în urma evaluării situației epidemiologice locale.