Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se află, miercuri, în vizită în judeţul Arad, la Spitalul Judeţean, pentru a verifica modul în care este primit un pacient care nu ştie că este infectat cu coronavirus, el declarând că nu se poate vorbi de neglijenţă, în privinţa infecţiilor din acest spital, dar că ”poate la un moment dat lipsa protecţiei” ar fi de vină. Tătaru a precizat că ”e o transmitere comunitară extinsă” la Arad.
Am venit să văd ce face un pacient care ajunge la spitalul judeţean, neştiind că este pozitiv şi aş vrea să văd şi eu traseul acestui pacient, aş vrea să văd un personal medical, aş vrea să văd efectiv un management, după aceea putem să discutăm. Vreau să văd în ce măsură este pregătit un spital, în ce măsură este pregătit un cadru medical, în ce măsură este protejat un cadru medical şi în ce măsură consultul se efectuează pentru a putea…”, a declarat Nelu Tătaru, jurnaliştilor, imediat după ce a ajuns la Arad.
Ministrul Sănătăţii a explicat că la Arad a avut loc o transmitere comunitară a coronavirusului, după mai multe cazuri neidentificate la început. Tătaru a fost impresionat de o tănără rezidentă din Sicilia care lucra la corturile de triaj din curtea Spitalului Judeţean Arad.
”E o transmitere comunitară extinsă în acest moment, nişte cazuri neidentificate la început, dispersia s-a făcut pe ce însemna personal medical, de la personal medical la ceea ce însemna pacienţi. Avem un personal medical cu un moral relativ scăzut, dar am fost impresionat aici, cel puţin la corturi, să văd o tânără rezidentă din Sicilia care ne tratează pe noi. Cred că şi acesta este un motiv pentru care medicii noştri ar trebui să înţeleagă că este un moment în care trebuie să fim împreună toţi, este un moment în care ar trebui să ne gândim la cei din judeţul arad, să ne gândim la cei din judeţele limitrofe”, a declarat Tătaru.
Întrebat de ce crede că au fost cazuri de infecţii în spital, Tătaru a spus că nu poate vorbi de neglijenţă, dar că o explicaţie ar fi lipsa protecţiei.
”La început a fost cazul sau cazurile neidentificate sau asimptomatice sau cu simptome nespecifice care au dat o transmitere locală, urmând apoi între cadrele medicale şi apoi între pacienţi să continue această transmitere şi am ajuns unde am ajuns astăzi. Nu pot să spun neglijenţă, poate că la un moment dat lipsa protecţiei, neidentificarea acelui caz şi atunci toate s-au dus de la sine”, a declarat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a fost în vizită şi la Vama Nădlac şi personalul este protejat.