Ministrul Finanţelor a anunţat ce se va întâmpla cu taxele de anul viitor

52

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a dat asigurări, marți, că nu vor fi taxe majorate în anul următor.

„Nu veți vedea creșteri de taxe pe anul viitor. Bugetul va fi prezentat după învestirea noului guvern. PNL va prezenta până atunci viziunea sa pentru bugetul pe anul viitor. Nu avem nevoie de taxe ca să aducem bani la buget. Am demonstrat că putem aduce bani la buget cu mai puține taxe În 2020, guvernul liberal e primul care scoate toate taxele introduse de socialiști”, a declarat Cîțu.

Sâmbătă, PSD i-a acuzat pe liberali că ar pregăti majorarea taxei TVA, care ar putea fi aplicată rapid și cu efect imediat. Social-democrații susțin că PNL amână proiectul legii bugetului până după alegeri pentru a nu se vedea ce se întâmplă dacă PNL ar rămâne la guvernare.

În replică, Florin Cîţu a răspuns că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu prezintă în momentul de faţă bugetul pentru anul viitor deoarece acest lucru este ilegal.

Ministrul de Finanţe şi-a argumentat poziţia postând articolul 35 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, care prevede că atunci când alegerile parlamentare sunt organizate în ultimele trei luni ale anului, MFP depune la Guvern proiectele bugetelor pe anul următor după învestirea noului Guvern.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.