Ministru de finanțe în guvernele Tăriceanu și Boc, acuzat de corupție! DNA îi cere să plătească o sumă uriașă pentru a fi judecat în libertate

135

Procurorii DNA cer preşedintelui României punerea sub învinuire a lui Sebastian Vlădescu.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere încuviinţarea urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor, informează DNA.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, la data faptelor ministru al Finanţelor Publice, faţă de care există indicii că ar fi săvârşit două infracţiuni de luare de mită.

În cazul lui Cristian Boureanu a fost impusă o măsură de control judiciar pe o cauţiune de 200.000 de euro.

Fostul ministru de Finanţe în Guvernul Boc, conform procurorilor DNA, ar fi comis două fapte de luare de mită. În acelaşi dosar sunt implicaţi şi Cristian Boureanu şi Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, în cazul acestuia fiind impusă o cauţiune de 1 milion şi jumătate de euro.

Conform comunicatului de presă, în același dosar penal, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față următorii:

COSTEA MIRCEA-IONUȚ, fost angajat al Ministerului Finanțelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– complicitate la luare de mită;

MITITELU MIHAELA, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– complicitate la luare de mită;

BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunea de trafic de influență;

DASCĂLU CONSTANTIN, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Față de cei patru inculpați s-au stabilit următoarele cauțiuni, după cum urmează:
– COSTEA MIRCEA-IONUȚ – 1.500.000 euro,
– MITITELU MIHAELA – 1.000.000 euro,
– DASCĂLU CONSTANTIN – 500.000 euro,
– BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU – 200.000 euro.

Dosarul vizează acordarea preferenţială de credite, iar faptele s-ar fi petrecut în perioada 2005-2007

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.