La Timișoara ministrul Rafila s-a sfătuit cu FBI despre corupția din sănătate | VIDEO

132

Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Departamentul de Stat al SUA, a organizat la Timişoara primul eveniment privitor la integritate şi practici anti-corupţie în sistemul de achiziţii publice cu aplicare în special la sistemul de sănătate.

Pentru deschiderea evenimentului ministrul Rafila a venit însoțit și de secretarul de stat Alexandru Rogobete (de altfel timișorean de aici de la noi). Se preconizează ca astfel de discuții foarte aplicate să aibe loc în majoritatea județelor țării.

La eveniment au fost prezentate date culese și interpretate de specialiștii de la FBI vizând proceduri anti-corupţie în achiziţii publice şi indicii referitoare la posibile practici ilegale în domeniu.

Organizatorii s-au asigurat că participanţii vor avea acces la cele mai recente informaţii şi reglementări privind proiectele de investiţii în sănătate disponibile şi sursele de finanţare, cum ar fi PNNR, Banca Mondială sau Programul Operaţional de Sănătate, dar şi privind achiziţiile publice şi practicile anticoncurenţiale, etica şi integritatea.

Seria de discuții și puneri în temă sunt susţinute de Biroul OMS în România ca parte a asistenţei tehnice acordate ministerului pentru implementarea PNRR. Acest prim eveniment are loc la puţin timp după ce reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au aflat în control la Spitalul Obregia din Capitală, ca urmare a faptului că un medic a exprimat suspiciuni privind fraude legate de achiziţia unor aparate cu bani din PNRR .

„Vreau să lansez aici un avertisment foarte ferm – toleranţă zero pentru cei care pun în pericol, prin tot felul de practici, dezvoltarea sistemului medical de sănătate. PNRR este ultimul tren pentru schimbarea înfăţişării sistemului de sănătate din România şi, având aceeaşi lungime de undă ca ministrul Sănătăţii, în calitate de coordonator al PNRR pe Sănătate, nu vom accepta ca acest lucru să se întâmple”, a declarat atunci Alexandru Rogobete, în urma discuţiilor cu reprezentanţii unităţii sanitare.

„E vorba despre bune practici în domeniul integrității și al practicilor anticorupție care trebuie să guverneze ceea ce facem în momentul de față. Investiții fără precedent în sistemul de sănătate. Toate aceste lucruri, însă nu se pot face cu responsabilitate și, mai ales, nu se pot face în folosul pacienților și a cetățenilor în general, decât dacă beneficiază de bune practici în domeniul achizițiilor publice care trebuie să se facă. Achizițiile publice trebuie să fie se desfășoare rapid, în limitele prevăzute de lege, însă acest lucru nu înseamnă să risipim banii publici, fie că sunt guvernamentali, europeni sau sunt de la Banca Mondială. Chiar discutam ieri să încercăm să facem un soi de posibilă consultanță în ceea ce privește achizițiile publice. De ce este semnificativ acest eveniment? Pentru că avem un partener extraordinar de important, Departamentul de Justiție al Statelor Unite, prin Biroul Federal de Investigații. Experții de la Departamentul de Justiție au participat și au fost coorganizatori ai acestui eveniment. La fel ca și următoarele evenimente, vom semna un protocol de colaborare în acest sens și nu în ultimul rând, aș vrea să menționez Organizația Mondială a Sănătății în cadrul consultanței pe care o realizează în cadrul programului de redresare și de reziliență. Avem și această componentă referitoare la integritate, la bunele practici anticorupție și, bineînțeles, experții au participat și ei și vor participa în continuare.”, a explicat ministrul Rafila cu acest prilej.

Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi OMS , dar şi autorităţile locale s-au aflat printre autorităţile şi organizaţiile prezente la eveniment. De asemenea parlamentarul Alfred Simonis a participat la acest seminar informativ.

„Am avut o dezbatere extrem de amplă și interesantă despre ceea ce înseamnă practici anti-corupție și transparență în achiziții publice. Sunt aici în calitate mai degrabă de timișorean și parlamentar decât de președinte al Camerei Deputaților. Mulțumesc domnului ministru Rafila și domnului Alexandru Rogobete, timișorean de-al nostru, propunerea noastră pentru Ministerul Sănătății în funcția de secretar de stat, pentru investițiile pe care ministerul le desfășoară în județul Timiș”, a mai spus și Alfred Simonis.
Ministrul Rafila și-a exprimat dorința de a vizita și Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, împreună cu profesorul dr. Dorel Săndesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.