Ministerul Sănătăţii a dispus determinarea gradului de poluare a aerului în imobilele unde s-a făcut dezinsecție

66

Ministerul Sănătăţii a dispus ca DSP Timiş să determine gradul de poluare şi radioactivitate al aerului în imobilele unde s-a folosit pentru dezinsecţie Delicia-Gastoxin.

„Ministerul Sănătăţii a dispus prin echipa de control trimisă la Timişoara şi conform dispoziţiilor HG. nr. 557/2016 ca DSP Timiş să intre în imobilele afectate de folosirea acelui insecticid identificat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş ca fiind Delicia-Gastoxin (substanţă ce conţine fosfură de aluminiu în concentraţie de 57%) şi să determine gradul de poluare şi radioactivitate al aerului din încăperi”, a informat miercuri ministerul, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în prezent se prelevează probe de către inspectorii Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul DSP Timiş care vor ajunge într-un laborator de toxicologie, pentru a se determina dacă mai există în aer fosfina, substanţă letală care a provocat decesul celor trei persoane şi intoxicarea altor 88.

Rezultatele vor fi comunicate Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care va dispune, în funcţie de rezultatele de la laborator, întoarcerea locatarilor în imobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.