Mingea alb-violetă din zăpada Mărțișorului

138

Înaintea meciului din capitala Olteniei, ACS Poli era în vrie. Trei înfrângeri consecutive, antrenor schimbat. Și totuși, pe noul stadion al Craiovei, alb-violeții de prim eșalon au reușit un egal, după ce au deschis scorul, contra unei candidate la titlu!

Punct grație căruia timișorenii vor pleca acum cu 14 puncte în play-out, beneficiind de rotunjire. Primul loc retrogradabil, Gaz Metan, proaspătă semifinalistă a Cupei României, are cu șase puncte mai puțin. Locul ce duce la baraj, echipa din străvechiul pământ românesc al Covasnei, are cu patru puncte mai puțin.

În aceste condiții, lupta pentru evitarea B-ului se anunță, pentru ACS Poli, grea. Continuând să credem că Ionuț Popa a fost omul potrivit la această echipă, să sperăm că Leo Grozavu, un antrenor de aceeași factură (exigentă), dar mult mai puțin mucalit (adică deloc), va duce spre liman corabia al cărei căpitan neoficial e primarul Timișoarei.

Ceilalți alb-violeți, cei de ligă secundă, mult mai susținuți de către suporteri, au clacat într-un meci-cheie. Pe Știința, cu Târgoviște, joc pentru locul de baraj. Studenții au deschis scorul, dar apoi, cu un eliminat, au primit două goluri în ultimele șapte minute și de acum va fi extrem de greu să se mai spere la ceva în acest campionat. După un singur meci oficial, acest sezon de primăvară pare compromis. Păcat.

Ripensia a pornit cu dreptul, egal în deplasarea din Ilfov, de bun augur pentru noul tehnician Paul Codrea și pentru marcatorul golului roș-galben-albastru, Bădăuță, fostul golgeter al ASU Politehnica.

Afară ninge ca-n basmele copilăriei noastre. Copilărie fără smartphonuri, net și Facebook. Dar ce copilărie frumoasă!

Când Dan Păltinișanu a ridicat trofeul Cupei, în 1980, eram în Paradis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.