Circa 50 de persoane, care au lucrat în schimbul al doilea, la o mină din Valea Jiului s-au blocat în subteran. Nemulțumirile oamenilor sunt legate de neacordarea tichetelor de masă. Tensiunea crește gradual în rândurile minerilor și din cauza controalelor demarate de administrația Complexului Energetic Hunedoara la unitățile miniere. Pontaje fictive, concedii medicale nejustificate și lipsa cărbunelui au condus la măsurile luate în ultima perioadă de CEH.
Cei circa 50 de angajați care au fost la muncă în schimbul al doilea la mina Vulcan au ales să nu mai iasă la suprafață. Nu pentru mult timp. Ulterior, după maxim o oră, au avut loc discuții cu cei de la sindicat.
”Au fost nemulțumiri legate de neacordarea tichetelor de masă. Nu am avut bani. Nemulțumiri sunt și din cauza controalelor care sunt în curs de efectuare la unitățile miniere. Facem verificări pe securitate și sănătate în muncă, pontaje, producție”, a declarat, joi seara, Samuel Dioane – director general al CEH.
Potrivit sursei citate, circa 600 de mineri de la CEH figurează în statistica societății cu concedii medicale luate repetat de la diverși medici. Majoritatea sunt cu parafa unor medici de la urgență și ele sunt de câte cinci zile într-o lună astfel încât plata acestor zile este suportată de compania huilei.
”Am făcut solicitări către instituțiile abilitate ca să aflăm cum angajații noștri au mai multe diagnostice și nu sunt trimiși la specialiști. Controalele noastre la unitățile miniere sunt justificate. Trebuie să le asigurăm protecție în securitatea și sănătatea în muncă, dacă avem oameni cu diagnostic care nu suportă munca în subteran, vom lua măsuri în consecință. Îi vom scoate la suprafață. Nu riscăm viața oamenilor”, a spus Dioane.
Protestul a fost declanșat de minerii din schimbul al doilea de la mina Vulcan. Una dintre unitățile CEH care este considerată viabilă.
sursa – gddhd.ro