4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Mind Control: Cum se poate obține controlul minții umane?…

13 aprilie 1953: Directorul CIA Allen Dulles lansează programul de control al minții, MKULTRA.

Proiectul MKULTRA sau MK-Ultra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA.
Programul a început la începutul anilor 1950 și a fost sancționat în mod oficial în 1953.
I-a fost redus domeniul de aplicare în 1964 și din nou, mai drastic, în 1967, și în cele din urmă a fost oprit în 1973, spune Wikipedia.

Există o controversă în ceea ce privește folosirea involuntară a cetățenilor americani și canadieni ca subiecți în diferite teste ale proiectului de control al minții.
MKULTRA a implicat utilizarea a mai multe metodologii de manipulare a diferitelor stări mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea mascată de medicamente, în special LSD, și alte substanțe chimice, hipnoza, privarea senzorială, izolare, abuz verbal și sexual, precum si diferite forme de tortură.

Unul dintre voluntarii proiectului a fost și Ken Kesey, autorul cărții „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.
Cathleen Ann O’Brien este un american care pretinde a fi o victimă a Proiectului MKULTRA, un program finanțat de către Agenția Centrală de Informații pentru a cerceta consumul de droguri în cadrul spionajului.
O’Brien a făcut aceste afirmații în lucrările Trance Formation of America (1995) și Access Denied: For Reasons of National Security (2004), scrise împreună cu soțul ei Mark Phillips.
O’Brien este una din numeroasele persoane care afirmă public că ar fi supraviețuit unor presupuse programe CIA „de control al minții”.

Controlul minții (Mind control), denumită și spălare a creierului, persuasiune coercitivă sau conversia credinței, se referă la o gamă largă de tactici psihologice folosite pentru a submina controlul unui individ asupra propriilor sale gânduri, comportament, emoții sau liber arbitrului.
Spălarea creierului și teoriile de control asupra mintii s-au dezvoltat inițial pentru a explica modul în care regimurile totalitare au reușit să îndoctrineze prizonieri de război prin propagandă și tehnici de tortură.
Aceste teorii s-au extins ulterior și s-au modificat pentru a explica o gamă mai variată de fenomene, în special conversiile la noile mișcări religioase.

Pentru obținerea unui control total asupra individului se acționează pe trei mari direcții de acțiune: remodelarea comportamentului, restructurarea gândirii și redefinirea structurii emoționale.
Acest lucru se realizează în trei etape: 1) dezghețarea, constând în distrugerea totală a vechiului element de identitate a individului (act de comportament, mod de gândire, sentiment); 2) schimbarea, prin inocularea noului element de identitate; 3) reînghețarea, prin fixarea noii personalități a individului, pentru ca ea să reziste în timp, mai spune Wikipedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :