Românii ar putea avea parte în curând de o nouă minivacanţă, în cazul în care guvernul Mihai Tudose va adopta măsura necesară pentru ca weekend-ul dinaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului să fie prelungit.
Pe 15 august românii vor beneficia de o nouă zi liberă cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. Cu toate acestea, pentru că sărbătoarea pică în 2017 într-o zi de marţi, cel mai probabil guvernul Tudose va decide să acorde bugetarilor o zi liberă, fiind vorba de ziua de luni, aşa că românii ar putea avea parte de o nouă minivacanţă.
Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, este următoarea zi nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariaţii beneficiază de o zi liberă de la serviciu, potrivit prevederilor Codului muncii.
sursă: mediafax.ro