Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reţinut luni la Londra, anunţă Poliţia Română.
„Inculpatul Popoviciu Gabriel a fost reţinut în cursul acestei zile, de către London Metropolitan Police. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI – Biroul Sirene”, precizează IGPR.
În prezent, se derulează procedura legală în astfel de situaţii.
Poliţia Română a informat Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, instituţii abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire internaţională după ce Curtea de Apel Bucureşti a emis, la cererea Poliţiei, un mandat european de arestare pe numele acestuia, existând date că a părăsit teritoriul României la începutul lunii iunie.
Popoviciu a fost dat în urmărire naţională de Poliţia Română după ce nu a fost găsit la domiciliu în vederea executării deciziei definitive de condamnare a sa în dosarul „Băneasa”.
Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani de închisoare în dosarul „Băneasa”. Instanţa supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu şi i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani închisoare.