-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

Miliardar celebru, găsit mort într-o cameră de hotel

John Gilbert Getty, nepotul magnatului din domeniul petrolier J. Paul Getty şi moştenitor al averii familiei estimate la cinci miliarde de dolari, a murit la vârsta de 52 de ani, acesta fiind cel mai recent deces dintr-un lung şir de tragedii care s-au abătut asupra familiei.

Familia a confirmat luni seară moartea moştenitorului Getty, care a fost descoperit într-o cameră de hotel din San Antonio, Texas. Cauza morţii sale încă nu este clară, urmând a fi stabilită în urma autopsiei

„Cu inima grea, Gordon Getty anunţă moartea fiului său, John Gilbert Getty”, a transmis un purtător de cuvânt al tatălui său pentru revista People.

„John îşi lasă în urmă fiica, Ivy Getty, pe care o iubea enorm, şi pe fraţii lui Peter şi Billy. Fratele său, Andrew, a murit înaintea lui John, iar mama lui John, Ann Gilbert Getty, a murit în septembrie”, se mai spune în declaraţie.

„John era un muzician talentat, care iubea muzica rock”, potrivit aceleiaşi surse. Ivy, fiica lui John, a postat pe o reţea socială un mesaj emoţionant, alături de mai multe fotografii cu rarăl său.

Fratele lui John, Andrew Rork Getty, a fost găsit mort în casa sa din Los Angeles în 2014, la vârsta de 47 de ani.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noi afilieri internaționale pentru Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT

După obținerea statutului de membru cu drepturi depline al European Foundation for Management Development (EFMD), Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA)...

Daniel Cobzariu plecat din Giarmata ia medalia de aur la WorldSkills UK 2024 în Web Development

WorldSkills UK este o organizație care promovează competiții la nivel național, reunind cei mai talentați tineri profesioniști din diverse domenii, pentru a-și demonstra abilitățile și...

Citește și :