0.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Mii de timișoreni rămân joi fără gaz

Pentru cuplarea unor noi conducte şi branşamente la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 6 octombrie a.c., începând cu ora 9.00, pe următoarele străzi: Doctor Ioan Mureșan, Bulevardul Liviu Rebreanu, Calea Martirilor 1989, Salcâmilor, Drubeta, Eneas, Martir Constantin Gîrjoabă, Constantin Brăiloiu, Intrarea Vântului, Intrarea Martir Valentin Aparaschivei, Intrarea Sepia și Martir Ioan Stanciu.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau

0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a noilor conducte fac parte dintr-un proiect de investiţie prin care vor fi modernizaţi circa 2 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale care deservesc consumatorii de pe strada Doctor Ioan Mureșan din municipiul Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Refacem digurile de pe râul Bega avariate în urma viiturilor

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Azi a avut loc în mediul virtual conferința de lansarea a trei proiecte cofinanțate din Fondul Social European Plus, derulate de CCIA Timiș în...

Citește și :