Cu doar o săptămână înaintea începerii noului an şcolar, Ministrul Sănătăţii anunţă că vaccinarea elevilor merge foarte bine.
Spre exemplu, în ultimele 5 zile au fost imunizaţi peste 4.500 de şcolari. Dacă ne raportăm la categoriile de vârstă, 37.000 au vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, iar peste 2.300 sunt elevii care au între 16 şi 19 ani. Ministrul Sănătăţii consideră acest lucru un plus. La nivel naţional, 155.000 de elevi s-au imunizat împotriva Covid-19. În cazul în care într-o clasă vor exista cazuri de Covid, elevii nevaccinaţi vor învăţa în sistem online, iar cei care s-au imunizat vor sta în sălile de clasă.
Sursa: observatornews.ro