Mii de controale şi inspecţii fiscale în Timiş. ANAF a fost cu ochii pe contribuabili

1297

Inspectorii ANAF din Timiş au fost cu ochii pe toţi cei care plătesc taxe la stat în anul 2016. Doar în primele 6 luni, structurile de inspecție fiscală din cadrul Direcției regionale au efectuat aproape 2.000 de controale, iar peste 700 au fost acţiuni inopinate. De asemenea, firmele au avut parte şi de inspecţii fiscale riguroase. Nu mai puţin de 1.300 de societăţi au fost luate la verificat.

Acţiunile au fost de bun augur pentru bugetul consolidat al statului. Doar amenzile, peste 470, au adus în contul ANAF 600.000 de lei, iar în urma inspecţiilor au fost stabilite obligații fiscale suplimentare tot de 600.000 de lei.

Aşa se face că planul impus de la centru pentrru colectarea taxelor şi a creanţelor fiscale Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara a fost depăşit.

„În primul semestru al anului 2016, Agenția Națională de Administrare Fiscală a stabilit în sarcina Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara un program de încasări în valoare totală de 4.250.269.226 lei. Valoarea totală a încasărilor a fost de 4.444.398.448 lei, gradul de realizare a programului de încasări cumulat la nivelul primelor 6 luni ale anului a fost de 104,57%”, transmite DRFP Timişoara.

Şi în luna iunie programul stabilit în sarcina Direcției regionale a fost depăşit. Încasările totale au fost de 726.568.993, iar gradul de realizare a programului a fost de 102,67%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.