1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Mii de angajați, fără salarii din lipsă de miniștri

Aproape 4.200 de angajați din Ministerul Mediului și agențiile care țin de această instituție, precum și aproximativ 200 de angajați de la Energie nu și-au primit, marți, salariile. Potrivit surselor Mediafax, situația a apărut în urma demisiei celor doi miniștri.

„Situația în care ne-a lăsat ministrul nostru, având și calitatea de viceprim-ministru, este imposibil de tolerat. De parcă nu ar fi suficient că salariile sunt de mizerie, nici măcar nu le mai primim, deși lucrările pe luna august le-am făcut și predat. E suficient că abia ținem agențiile în stare de funcționare, și acum nu mai putem plăți nici oamenii?” a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Daniel, președintele Federației Naționale de Mediu.

Surse din cadrul Ministerului Mediului au declarat că s-a ajuns la această situație din cauza faptului că instituția nu mai are ministru – care este principalul ordonator de plăți.

La începtul lunii septembrie, ministrii Mediului și ai Energiei, Grațiela Gavrilescu și Anton Anton, au demisionat din funcții după ce partidul din care fac parte, ALDE, a decis să se retragă din coalișie de guvernare.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :