Mihai Olteanu – vinul şi viţa de vie (foto+video)

947

Timp de câteva săptămâni, pe simezele Galeriei de Artă Helios din Timişoara va sta viţa de vie a lui Mihai Olteanu, iar în mijlocul sălii, bine închis într-o cutie ermetică, se află vinul la fiert. O licoare pentru pictorii şi pentru criticii de artă ce au iubit vinul, numit şi balsamul vieţii. „Vinul şi viţa de vie sunt nişte părţi interioare ale sufletului nostru, iar în acest cub se află atâta vin încât ar putea să ne sature un an întreg pe toţi” a spus Mihai Olteanu.

Mihai Olteanu este un pictor timişorean foarte cunoscut, care până în prezent a uitat numărul expoziţiilor avute prin diverse galerii şi aproape un loc permanent pe holurile Primăriei Timişoara, dar şi ale Consiliului Judeţean Timiş.

De această dată însă locul a fost la Galeria Helios, despre vin şi viţa de vie, care îşi alocă un loc aparte într-o expoziţie foarte densă, atât ca şi coloristică şi cromatică, cât şi al mesajului şi al ideilor acestei toamne.

„Mihai Olteanu şi aici are manifestări precum o coloristică desăvârşită, simte culoarea şi o foloseşte cu plăcere, crează cu elan şi tragere de inimă”, a spus preşedintele UAP Timişoara, Ioan Szekernyes.

E o putere a vinului prin tablourile lui Mihai Olteanu, prin care se apropie sufleteşte de viţa de vie având un rol benefic asupra artistului, asupra pictorului.

„Expoziţia lui Mihai Olteanu este surprinzătoare prin coloritul foarte puternic pe care îl transmite direct privitorilor. Un rol foarte important în această expoziţie îl au vinul, viţa de vie şi toate componentele legate de struguri. Personal, pot să spun că admir foarte mult florile, care şi ele vin cu o explozie de culori cu totul şi cu totul neobişnuite. Cu aceste flori reuşeşte să creeze o legătură foarte puternică dintre privitor şi floarea reprezentată, unde se vede toată delicateţea, puterea florilor de a transmite ceva frumos. Noi florile le dorim delicate, dar aici apar pline de forţă şi frumuseţe”, a spus criticul de artă profesor dr. Rodica Bârsaciu.

Forma spaţiu creată în mijlocul expoziţiei se apropie coloristic de pictura olandeză, cu o explozie de culori şi forme de acum câteva secole, care este de fapt o viziune pe o treaptă nouă şi nu ceva învechit.

„Această expoziţie o dedic lui Deliu Petroiu, fiindcă de la el am furat tot ce nu putea să-mi dea. L-am iubit şi îl iubesc pentru că toate marile momente şi marile întâlniri ale mele cu arta i le datorez lui. Expoziţia aceasta o mai închin muzei mele, care este un înger, îngerul vieţii viţei de vie, pentru că viaţa nu e numai a noastră, e şi a viţei de vie şi a vinului. În această panoplie ce se vede aici prezint viaţa toamnei, viaţa spirituală a viţei de vie, prezint aceste lacrimi pe care viţa de vie ni le închină nouă pentru a ne bucura. Pictura e o creaţie dumnezeiască, vinul e sângele lui Iisus. Luaţi şi beţi, acesta e sângele meu. Luaţi şi iubiţi aceste tablouri, acestea sunt viaţa mea”, a încheiat Mihai Olteanu.

Şi aşa ca o încheiere a acestei expoziţii vernisate s-a putut savura şi vinul roşu sau alb, Mihai Olteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.