Mihaela Grindeanu, soția premierului României, a decis să rupă tăcerea și să vorbească prin ce trece în ultimele zile. Într-un mesaj emoţionant postat aseară pe pagina de Facebook a unei nepoate, soția premierului Sorin Grindeanu spune că a luat decizia de a-și bloca un cont de pe o rețea de socializare și vorbește despre clipele grele prin care trece în ultimele zile.
Bună seara! Deoarece am luat decizia, pentru binele familiei mele, de a-mi bloca contul de Facebook, voi folosi această metodă pentru a vă transmite un mesaj personal!
Poate greşesc făcând publice aceste rânduri, poate voi fi condamnată şi blamată de mulţi care le vor citi! Dar nu mai pot să tac! Nu vreau să mai tac!
Soţul meu e un om responsabil, un om care a fost apreciat, simpatizat şi susţinut de mulţi oameni!
A ajuns să fie acuzat de susţinere a corupţiei, să fie acuzat de minciună şi de intenţii ascunse!
A ajuns prim ministru al României pentru că i-au cerut colegii de partid şi nu pentru că a avut el intenţii sau ambiţii ascunse! A primit această funcţie cu dorinţa clară de a face bine!
A plecat de lângă familie, de lângă prieteni, de lângă oamenii care îl susţineau, convins că poate ajută România!
Are doi copii mici, are o familie respectată, are un trecut politic curat! Copiii lui fac parte din viitorul pe care unii spun că el vrea să îl distrugă! Ce om responsabil, ce tată şi-ar dori să îşi stigmatizeze proprii copii, să atragă asupra familiei sale ameninţări şi blesteme, să le distrugă viitorul? Nu are logică!!
Va veni o vreme când nu va mai fi lângă copiii lui, când nu va putea să îi mai protejeze şi nimeni nu poate să creadă, nici măcar pentru o clipă, că nu îşi doreşte o ţară prosperă şi necoruptă pt viitorul copiilor lui!
Nu ştiu cine are de câştigat după toate aceste proteste, nu ştiu cine are de câştigat din distrugerea imaginii lui, a carierei lui, dar el sigur, nu are de câştigat!
Nu i-am cerut să se întoarcă lângă familie, deşi îmi doresc din suflet să ne recuperăm liniştea. Dar, în acelaşi timp, îmi doresc să fie lăsat să demonstreze tuturor celor care nu cred în el, că e un om capabil, că are intenţii bune şi că poate duce la bun sfârşit un program din care românii au numai de câştigat!
Să îl ajute Dumnezeu!!
Aceste rânduri au fost scrise de mine, nu am fost manipulată, nu am intenţii ascunse, nu vreau să citească nimeni „printre rânduri”!
Sunt gândurile, grijile şi convingerile mele şi am simţit nevoia să le transmit în speranţa că unii vor încerca măcar să îl reanalizeze pe omul Sorin Grindeanu şi faptele lui!
Mulţumesc anticipat tuturor care, deşi nu pot să fie deacord cu mine, nu vor consideră necesar să înjure sau să blesteme vreun membru al familiei mele!
Mulţumesc!
MIHAELA GRINDEANU