Migranţii îşi refac taberele improvizate din Timişoara. Foto

295

Migranţii surprinşi că locuiau în adăposturi improvizate din Timişoara, îşi croiesc drum înapoi. Terenul din Calea Aradului, din fostele centrele comerciale, a devenit “acasă” pentru tot mai mulţi transfugi. După ce, luna trecută, de aici au fost evacuate mai multe persoane, acum poliţiştii locali au depistat din nou migranţi. Ei își instalaseră şi corturi la adăpostul copacilor.

“La fața locului au fost depistate un număr de 11 persoane, dintre care trei minori, toți din Afganistan. Doi dintre cei în cauză nu dețineau niciun fel de documente de identitate motiv pentru care au fost predați polițiștilor de la Inspectoratul Teritorual al Poliției de Frontieră Timiș pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, transmit poliţiştii locali.

Ceilalți sunt înregistrați la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din Timișoara, precum și la centrele similare din Galați și Giurgiu. Cei care provin din alte centre au fost predați pentru a fi luați în evidențe la centrul din Timișoara.

Polițiștii locali vor face demersurile pentru identificarea proprietarului terenului căruia i se va dispune igienizarea locației. Tabăra a mai fost verificată de-a lungul timpului, dar de fiecare dată alte persoane au fost depistate aici. Verificările vor fi efectuate periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.