Pentru toți creștinii din Banat se apropie marele praznic al Învierii. Nu mai este mult până atunci. Fiecare se pregătește cum crede de cuviință sau după cum a văzut la înaintași. Tradițiile diferă de la loc, la loc, destul de mult. Dar au și multe elemente comune.
Încă de acum peste două milenii în urmă a rămas obiceiul sacrificiilor de animale pentru a marca marile evenimente. Cel mai adesea, la această sărbătoare se tăiau în mod ritualic iar mai apoi se consumau animale precum oile, caprele sau mieii. Sigur că nimeni nu mai știe semnificația ritualică a acestor sacrificii, dar românul știe una și bună. Că de Paști trebuie să consume preparate de miel. Unii merg până acolo încât păstrează tradiția chiar dacă în alte zile nu ar pune gura pe această carne pe care o consideră indigestă.
Semnificația religioasă a mielului pascal
Sărbătorile sunt momente sfinte de preamărire a lui Dumnezeu și de înnoire spirituală.
Pentru nația noastră sărbătorile cele mai de seamă sunt Paștile și Crăciunul, care în fiecare an sunt întâmpinate cu bucurie și speranță. Mielul pascal este prezent în credință încă din perioada precreștină, de la ieșirea evreilor din robia egipteană. Atunci avea să se nască un popor ales care să trăiască în libertate.
Această sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mântuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia păcatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut astfel și la creștinii care, în fiecare an de Sfintele Paști, jertfesc un miel a cărui semnificație religioasă, cei credincioși n-o mai cunosc și se mulțumesc doar să spună că așa au pomenit. La acest mare praznic trebuie să se taie un animal.
Cum stă situația în comerțul timișean în această privință?
În alți ani, la acest timp deja era mare forfotă în toate piețele. Toți căutau cel mai bun, ma frumos miel. Acum nici pomeneală. În principala piață unde se desfășoară comerțul cu carne este o mișcare foarte anemică. Punctul de sacrificare autorizat încă nu funcționează. Un lacăt mare tronează pe ușa halei din spatele pieței Badea Cârțan. Nici un anunț, nici un afiș cât de mic. Toată parcarea ce în alte împrejurări era plină de remorci cu animale, acum este liniștită. Doar mașini sunt parcate aici, fără legătură cu comerțul de animale.
Un mucalit ce pierde vremea în piață cu un langoș și o bere în față ne soptește o mare taină: „Cred că de săptămâna viitoare, cam de pe 16, va începe tăierea mieilor!” Și trage cu ochiul în semn de mare complicitate. Așa că nu vom divulga nimănui cele aflate de la atoateștiutorul consumator de bere.
De fapt întreaga piață ce în alți ani ar fi fost plină de comercianți de tot felul, acum este pe jumătate pustie cu mesele aliniate frumos, dar goale. De la simulacrul de renovare parcă nu-și mai revine viața în acest loc atât de agitat în alți ani.
La sectorul anume organizat pentru comerțul cu carne, produse din carne și lactate, de asemenea, este slabă mișcare. Câțiva producători au la vânzare carcase de miel ori chiar și de ied la același preț fix. Totul este cu 25 de lei kilogramul indiferent de la cine cumperi, ca pe timpul când mercurialul impus de stat trebuia respectat obligatoriu. Sunt în întreaga hală patru vânzători ce oferă carne de miel tranșată în jumătăți. Invariabil, toți au câte un carton asemănător pe care ne asigură că este miel (ied) proaspăt.
Clienții nu prea se înghesuie. Să fie prețurile de vină? Sau lumea așteaptă eventuale chilipiruri pe măsură ce se apropie sărbătorile? Un singur om vrea o bucată de pulpă, dar refuză cu îndărătnicie să cumpere și o jumătate de cap.
„ – Păi ce să fac cu el?”
„- Îl folosiți la o ciorbă delicioasă”, îl îndeamnă vânzătoarea, dar fără succes.
„- Nu mă pricep eu la de-astea!” vine replica scurtă.
„Cum merge vânzarea?” În loc de răspuns, un producător cu o pălărioară specifică de cioban din zona sibiană dă a lehamite din mână și fără o vorbă arată portofelul aproape gol din care se ițeau câteva bancnote de cinci lei și una de zece.
„Ne-au distrus marile magazine. Ei abia ne dau câțiva lei și să vedeți cu cât vând la pulturile lor”, vine o completare de la alt comerciant ce adună marfa. „Poate săptămâna viitoare să meargă mai bine”.
Urmăm sfatul din piața aproape goală și luăm drumul unui mare magazin ce vinde și produse de carne. Nici urmă de carne de miel. Doar ceva pui și carne de porc de la Crăciun.
La producătorii de la sate se ajunge mai greu. Dar promisiunile sunt mai mari. Se cere 12-16 lei pe animalul viu ori câțiva lei în plus pentru cel sacrificat și curățat (doar carcasă).
Timișenii fie așteaptă până în ultimul moment, fie își schimbă obiceiurile culinare, dar sigur în privința cumpărării mielului de Paște nu este deloc efervescența din alți ani, a acestei perioade.
Nici nutriționiștii nu se prea înțeleg. Dacă ar fi să asculți pe unii, se pare că mielul este o otravă curată. Plin de toxine și de elemente greu de asimilat. ”Doar cu mult Colebil și Triferment să vă apropiați de această carne!” Alții explică plini de importanță că nu există ceva mai delicios și mai sănătos decât o friptură de miel. Ar fi preparatul ideal, dar să nu fie prea mic. Să treacă măcar de zece kilograme carcasa.
Până la evenimentul ce va veni mai este timp și poate se schimbă lucrurile pentru toți.
