Microbuz plin de copii, spulberat pe șosea, în vestul țării! Un mort și mai mulți răniți

1412

Impact devastator, vineri dimineaţă, pe DN 76, între Tăşad şi Drăgeşti. Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, după ce maşina pe care o conducea, Volkswagen Golf, s-a izbit frontal de un microbuz şcolar, în care se aflau 14 copii.

„Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut la ora 7.05. Accidentul rutier s-a produs pe DN 76, între localităţile Tăşad şi Drăgeşti, fiind implicate un autoturism şi un microbuz de transport şcolar. Din datele pe care le avem, şoferul autorismului a decedat din păcate”, a declarat BIHOREANULUI comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Traficul în zonă a fost blocat aproape două ore. Deocamdată nu sunt clare împrejurările evenimentului, acestea fiind anchetate de polițiști la fața locului.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în evenimentul rutier au fost implicate 17 persoane, dintre care 14 minori, cu vârste între 11 şi 15 ani.

„Ajunse la locul producerii accidentului, foreţele de intervenţie au procedat la evaluarea de specialitate a celor 17 persoane, la efectuarea manevrelor de resuscitare a şoferului autoturismului, care se afla în stop cardio respirator, şi a celor 8 copii şi 2 adulţi aflaţi în cod verde medical (răni minore nr), prezentând leziuni minore. Din nefericire, în cazul şoferului autoturismului a fost declarat decesul”, a declarat Camelia Roşca.

În total, au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean 8 copii şi doi adulţi, pentru investigaţii. La prima vedere, aceştia nu au răni grave.

sursa – ebihoreanul.ro
Foto: Facebook, Grupul Infotrafic al județului Bihor / Sferle Ionut Leontin‎

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.