Mesajul Uber România după protestul taximetriștilor de la Timișoara

259
Protestul taximetriștilor desfălurat miercuri, în fața Primăriei din Timișoara, atrage și primele reacții ale oficialilor Uber din România.
Iată poziția celor de la Uber:
Ne schimbăm modul în care operăm peste tot în lume, inclusiv în Romania și ne dorim să fim un partener mai bun pentru autorități, orașe și șoferii licentiați. Continuăm dialogul cu autoritățile privind reglementarea serviciilor moderne de transport, iar între timp facem pași proactivi catre un model licențiat, susținându-i pe șoferii parteneri care vor să obțină o licență de servicii de transport în cadrul legislativ actual„, transmit oficialii Uber în România.

Zeci de taximetriști s-au adunat, miercuri dimineață, la ora 10:00, în fața sediului administrației locale timișorene pentru a-și arăta nemulțumirea față de, spun ei, refuzul autorităților de a respecta legea.

Taximetriștii de la Asociația Banat Taxi își arată, astfel, dezacordul față de faptul că primăria nu oprește Uber să ofere servicii populației. Conducătorii de taxi sunt speriați că își pierd locul de muncă în fața unui serviciu de car-sharing, care de fapt nu este reglementat cum trebuie în România.

Citește mai mult despre protestul taximetriștilor aici –> Taximetriștii protestează în fața Primăriei Timișoara. FOTO-Video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.