2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței din România

„Ziua Națională a Ambulanței din România o marcăm anul acesta într-o perioadă de maximă urgență sanitară, în care lupta pentru sănătatea sau chiar viața oamenilor devine mai mult ca oricând o adevărată luptă contra cronometru.

Mereu la datorie, gata să acționeze cu promptitudine și profesionalism atunci când sunt solicitați să ofere ajutor oamenilor aflați în suferință, întregul personal operativ din serviciile de ambulanță contribuie zi de zi la salvarea multor vieți.

De câteva luni, de când au apărut și în România cazuri de infectare cu noul coronavirus, activitatea serviciilor de ambulanță a devenit și mai intensă, având în vedere numărul mare de infectări. Au luptat, ca niște adevărați eroi, pentru viața fiecărui om pentru care au fost solicitați să intervină. Au fost expuși riscului de infectare, dar și-au făcut datoria cu dăruire și profesionalism. Personalul operativ din serviciile de ambulanță merită tot respectul nostru. Totodată, ne îndreptăm gândul și ne exprimăm regretul pentru cei care au fost răpuși de virusul necruțător.

Vă mulțumesc în numele întregii echipe guvernamentale și vă asigur de întreaga noastră prețuire pentru ceea ce faceți pentru români.”

Ludovic Orban, prim-ministru al României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Citește și :