O turistă de 63 de ani, din Bucureşti, care în luna august a suferit o fractură triplă la glezna unui picior, le-a scris salvamontiştilor hunedoreni care au reuşit să o coboare din munte, de la cetatea Blidaru, femeia apreciind modul de organizare a intervenţiei de salvare, potrivit unei informări publicată miercuri de Consiliul Judeţean Hunedoara.
„M-aţi recuperat într-un mod care mie mi s-a părut miraculos, fiind pentru prima dată în postura de victimă a unui accident pe munte. Modul organizat şi coordonat în care aţi acţionat mi-a dat din plin încredere şi curaj. Am fost preluată de echipajul SMURD care m-a dus la spitalul din Orăştie, de unde am fost trimisă la Deva. În urma radiografiilor a rezultat că am o fractură triplă de gleznă, care se fixează prin intervenţie chirurgicală şi am convenit cu medicul de acolo să mă întorc acasă, la Bucureşti, pentru această operaţie’, le-a scris femeia salvamontiştilor.
Victima relatează cum a stat internată în spital şi apoi operaţia la care a fost supusă, menţionând că acum a ajuns acasă, urmând procesul de vindecare.
„De altfel, toată experienţa o percep cam aşa: mi-a dat Dumnezeu un bobârnac să-mi arate cât de fragili suntem pe lume şi poate să mă provoace să reconsider valorile în viaţă, ca imediat după aceea să-mi întindă mâna prin toate persoanele care m-au ajutat cu deosebită bunăvoinţă, cu echilibru şi cu multă pricepere’, scrie turista din Bucureşti.
Ea îşi încheie scrisoarea către salvamontişti mulţumindu-le pentru ajutorul dat, apreciind profesionalismul şi solicitudinea celor dedicaţi salvării victimelor de pe munte.
În vara acestui an, salvamontiştii din judeţul Hunedoara au fost implicaţi în peste 100 de acţiuni de salvare a victimelor pe munte.