Dacă e toamnă, e FESTIVAL la Merlin, motiv de încântare, de întâlnire cu personajele favorite, dar și de revedere cu bătrânul Merlin.
Câteva zile au mai rămas până în data de 6 octombrie, când Teatrul „Merlin” își întâmpină primii oaspeți participanți în cadrul Festivalului Internațional de Animație „sub bagheta lui Merlin”. Binecunoscutul imn va răsuna festiv, marcând o nouă ediție, a noua, spre bucuria spectatorilor de toate vârstele.
Programul de spectacole din acest an este foarte atractiv: 18 spectacole de teatru, 17 trupe, 3 concerte, 2 trupe din Spania, o trupă din Republica Moldova, o expoziție foto, autor Alin Zelenco, în foaierul teatrului. Oferta este bogată, spectatorii având de ales, ca în fiecare an, între spectacole cu păpuși, cu actori la vedere, cu păpuși și actori la vedere, spectacol nonverbal sau în limba maghiară, dar și spaniolă, programul dezvăluind categoria de vârstă recomandată și durata spectacolului.
Trupe de teatru din Alba Iulia, Craiova, Reșița, Baia Mare, București, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Galați, Oradea, Brăila și Timișoara sunt încântate să revină pe scenă, la care se adaugă noi artiști invitați din Pitești. Spațiile de joc sunt împărțite: sala Teatrului Merlin, a Teatrului German de stat și a Casei Tineretului pentru spectacole, iar pentru concerte, noua scenă mobilă a teatrului va fi inaugurată, spre bucuria întregii echipe Merlin. De altfel, pentru fanii cântecelor din coloana muzicală a spectacolelor din repertoriu, vă anunțăm că echipa artistică a pregătit Sounds of Merlin, o reuniune a mai mult de 20 de piese originale, compuse de artiști muzicieni care au colaborat cu Teatrul Merlin de-a lungul timpului, duminică, 6 octombrie 2024, de la ora 19, la Bastion.
Puteți să alegeți dintre titlurile prezente în program atât spectacole pentru copii foarte mici: Povestea culorilor, Zâna Lebădă, Lupul Interzis, Elefănțelul Curios, Fata moșului și fata babei, Munchhausen, baronul poznaș, Muzicanții din Bremen, mai mărișori: Carmilhan – Corabia fantomă, Pinnochio reloaded, Cântecul Privighetorii, Frumoasa și Bestia, Magazinul cu jucării, cât și pentru întreaga familie: Detectivi pe portativ sau Metamorphose. Pentru cei mai mari copii, cât și pentru tineret, la Art Club Nemesis (Bastion), în program este inclus un spectacol inspirat după mai multe nuvele ale lui Anton Pavlovici Cehov, Dar cu femeia ce s-a întâmplat? Men story, prezentat de teatrul gazdă care tocmai a reprezentat Timișoara la Festivalul de teatru pentru copii și tineret „Imaginarium”, de la Ploiești.
Dintre spectacolele din afara României, companile din Spania „Rauxa Cia” și „Tresgracias” sunt de neratat, pentru că participă cu spectacolele Povestea firului de lână, respectiv Și Wendy zboară la importante festivaluri din lume, așa că, nu pierdeți ocazia de a urmări două spectacole pe teme actuale foarte diferite, pline de inventivitate. Spectacolul artiștilor de la Chișinău surprinde prin grația cu care mâinile păpușarilor pot reprezenta umbre sub diferite forme.
„Sub bagheta lui Merlin” este o oportunitate extraordinară de a invita, an de an, trupe valoroase de teatru din țară și străinătate care prezintă pentru copii și tineri spectacole contemporane. Pentru profesioniștii din teatru aceste întâlniri colegiale sunt un prilej pentru discuții constructive și schimb de experiență, iar pentru spectatori o șansă unică de a urmări spectacole noi, minunate, alese cu grijă de organizatori.
Gala MERLIN 75 este un prilej de sărbătorire a 75 de ani în aplauzele copiilor, 75 de ani dedicați performanței în artă, devotamentului față de publicul spectator și a respectului față de creația scenică. Evenimentul va aduce împreună personalități din domeniul animației: regizori, scenografi, muzicieni, directori ai unor instituții de profil din România, autorități județene și locale. Aceasta se va desfășura în ultima duminică a festivalului, 13 octombrie 2024.
Vă așteptăm, așa cum v-am obișnuit, timp de o săptămână, din 6 până în 13 octombrie 2024, la teatru, la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, susținut de Consiliul Județean Timiș, o ocazie pentru întreaga familie să vadă spectacole valoroase, educative, dar și distractive, din întreaga țară, dar și din Europa, concerte, și fotografii din spatele scenei. Programul pentru această ediție îl găsiți atașat.
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE ANIMAȚIE „SUB BAGHETA LUI MERLIN”
ediția a 9-a 6-13 OCTOMBRIE 2024, TIMIȘOARA
PROGRAM
Duminică, 6 octombrie 2024
Ora 10:30 – Sub bagheta lui Merlin, expoziție foto by Alin Zelenco
˙ în foaierul Teatrului „Merlin”
Ora 11:00 – Magazinul cu jucării, 75 min. 3 +
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara în Teatrul „Merlin”
Ora 19:00 – Sounds of Merlin, concert – cântece din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
˙ în Bastion – scena mobilă a Teatrului Merlin
Ora 20:00 – Moonlight Breakfast, concert
˙ în Bastion – scena mobilă a Teatrului Merlin
Luni, 7 octombrie 2024
Ora 10:00 – Povestea culorilor, 60 min. 4+
Teatrul Municipal Baia Mare
˙ în Teatrul „Merlin”
Ora 18:00 – Zâna Lebădă, 60 min. 4+
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely
˙ în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
Marți, 8 octombrie 2024
Ora 9:00 – Lupul interzis, 45 min. 5+
Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca
˙ în Teatrul „Merlin”
Ora 13:00 – Munchhausen, baronul poznaș, 50 min, 4+
Teatrul de Animație „Țăndărică”, București
˙ în Teatrul German de Stat
Ora 17:00 – Elefănțelul Curios, 55 min. 3+
Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, Craiova
˙ în Teatrul German de Stat
Ora 19:00 – Povestea firului de lână, spectacol nonverbal, 50 min, all family
Compania „Rauxa Cia”, Catalunya, Spania
˙ în Teatrul „Merlin”
Miercuri, 9 octombrie 2024
Ora 10:00 – Carmilhan – Corabia fantomă, 45 min. 6+
Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret „Imaginario”, Ploiești
˙ în Teatrul German de Stat
Ora 18:00 – Detectivi pe portativ, 90 min. 10+
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver“, Galați
˙ în Teatrul German de Stat
Joi, 10 octombrie 2024
Ora 12:00 – Muzicanții din Bremen, 60 min. 5+
Teatrul „Regina Maria”, Oradea, Trupa Arcadia
˙ în Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
Ora 18:00 – Frumoasa și bestia, 40 min, 5+
Teatrul de Vest Reșița
˙ în Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
Vineri, 11 octombrie 2024
Ora 10:00 – Fata moșului și fata babei, 50 min. 3+
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești
˙ în Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
Ora 12:00 – Cântecul privighetorii, 50 min. 5+
Teatrul de Păpuși Brăila
˙ în Casa Tineretului
Ora 18:00 – Pinnochio reloaded, 60 min. 5+
Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Alba Iulia
˙ în Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
Sâmbătă, 12 octombrie 2024
Ora 11:00 – Metamorphose, 60 min. 6+
Teatrul pentru Copii „Arlechino”, Brașov
˙ în Teatrul „Merlin”
Ora 18:00 – Și Wendy zboară, 70 min. 10+
Compania „Tresgracias”, Sevilla, Spania
˙ în Teatrul „Merlin”
Duminică, 13 octombrie 2024
Ora 11:00 – Colajul lui Guguță, spectacol nonverbal, 45 min. all family
Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, Chișinău, Republica Moldova
˙ în Teatrul „Merlin”
Ora 17:30 – Dar cu femeia ce s-a întâmplat? men story, 80 min, 12+
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
˙ în Bastion – Art Club Nemesis
Ora 19:00 – GALA „Merlin 75”
Concert „KLO klo Band”, Novi Sad, Serbia
˙ în Bastion – scena mobilă a Teatrului Merlin