Da, în noaptea alegerilor, ca mai toată lumea normală la cap, am avut un șoc. Sau, ca să mai glumesc preventiv, am avut și-un șoc, și-o șoacă. Nu-mi venea să cred că partidul unei isterice avocate pe nume Șoșoacă — ce urla ca o flașnetă că nu există COVID, că masca e botniță, că „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”, că toate spitalele mobile sunt abatoare pentru români — va face un asemenea scor. Pur și simplu, nu credeam că electoratul român poate fi atât de tâmpit.
Numai că lucrurile nu sunt atât de simple cum este concluzia mea pornind de la individa Șoșoacă. Asta fiindcă AUR nu este doar partidul mesajelor retardate pentru cei care cred în prăpăstiile urlate apoteotic de această trâmbiță a lui Teodosie, ci este un partid construit pe un cocteil de mesaje apte să declanșeze, infailibil, nu gânduri, nu proiecte, nu ideologie, ci înfricoșare și ură. Știați asta, dar ați uitat, AUR este, de fapt, Coaliția pentru Familie, ceea ce se traduce prin spaima și, mai ales, ura față de o Europă a toleranței și a firescului; AUR mai este expresia spaimei că românii au fost vânduți străinătății (Europei, SUA, marii finanțe internaționale, nu e prea clar) și a mesajului că a venit vremea să ne luăm destinul în mâinile noastre; AUR este expresia urii față de străinii noștri, fie că sunt maghiari, evrei, romi sau ce-or mai fi; AUR este expresia urii profunde față de intelectuali și față de elitele României și, drept dovadă, marea majoritatea a candidaților AUR la alegerile parlamentare sunt persoane fără instrucție. Așa cum este, între altele, și viitoarea senatoare AUR de Timiș, Dorina Olteanu, care, deși se exprimă ceva mai nesigur decât în Las Fierbinți și nu are studii înalte, „clocește” o pagină pe care ne „traduce” știrile din presa ticăloșită cu o expertiză a interpretării subterane ce mă face să pălesc a invidie.
După cum AUR nu contenește să ne surprindă atunci când aflăm că partidul nu înseamnă doar figurile spăimoase ce populează listele cu parlamentarii din județe, ci și nume de rezonanță ale culturii române. Între care îi amintesc aici pe cei mai vizibili, adică pictorul Horea Paștina și scriitorul Sorin Lavric, membri ai Senatului AUR. Da, dl Sorin Lavric este președintele Senatului acestei organizații politice, iar modelul unei asemenea morfologii instituționale este unul care îmi dă fiori: Mișcarea Legionară. Îmi dă fiori fiindcă, atunci când vorbim despre fenomenul legionar, vorbim și despre o perioadă nefastă a Bisericii noastre. Iar dacă Biserica Ortodoxă Română și-a sfințit, prin AUR, acum, un partid, lumea românească a sărit din țâțâni. Și ne reîntoarcem în barbarie. Fiindcă e atât de evident pentru oricine că Biserica nu are ce căuta în politică. De fiecare dată când Biserica a ieșit din cristelnița sufletului — indiferent despre biserici ar fi fost vorba —, au urmat nenorociri mari și drame ce au îndoliat nu mii și mii de oameni, ci popoare întregi. Oare alianța pecetluită cu sânge a Bisericii Ortodoxe cu Mișcarea Legionară nu a schimonosit îndeajuns chipul României cu toate crimele și ura pe care le-au lăsat în efigie? Oare Holocaustul nu a fost de ajuns pentru a nu mai readuce din bolgiile timpului asemenea teme ale relației cu Celălalt? Oare istoria recentă e atât de insignifiantă încât am uitat că toți liderii mesianici nu au adus decât ruină și moarte?
Celor care în noaptea alegerilor au simțit cum lumea se face, brusc, urâtă, schimonosită și rece, simt nevoia să le cer, mereu, de acum înainte, iertare.
