0.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Memorialul Revoluției pregătește o serie de evenimente cu prilejul Galei Corneliu Coposu. Toți iubitorii de istorie sunt așteptați cu mic, cu mare!

Duminică, 10 noiembrie, la Memorialul Revoluției vor avea loc evenimente comemorative ale faptelor care s-au petrecut în 1989, organizate cu prilejul Galei Corneliu Coposu. 

Prima dată, iubitorii de istorie sunt așteptați să ia parte în cadrul lansării de carte Corneliu Coposu – File dintr-un jurnal interzis, 1936-1947, 1953, 1967-1983. Lansarea cărții va avea loc la ora 17:00.

Acest jurnal a fost ascuns de securtitate timp de 40 de ani. Cartea spune povestea lui Iuliu Maniu și ce se întâmpla în spatele cortinei în politica de la acea vreme. Conține consemnări despre intalnirile sale cu toate personalitatile politice importante, cu diplomații străini acreditați in România, strategia sa de a scoate țara din alianta cu Germania lui Hitler, dar și încercările lui Iuliu Maniu de a-i convinge pe diplomații din Anglia, dar și din SUA să nu abandoneze România în mâinile reci ale comunismului sovietic. Securitatea i-a confiscat lui Corneliu Coposu multe dintre scrierile sale, însă nu toate, fiindcă cele cuprinse în volum au fost păstrate chiar de el, scunse în colțul unei valize.


Femeile de la Revoluție

Publicul este invitat să asiste la un alt spectacol inedit. „Copiii noștri vor fi liberi”, spune poveștile femeilor de la Revoluție, – regizor Anda Drăgan, cu Ioana Cojocărescu, Cătălina Nichitin şi Flavia Perşa;

Un spectacol 1 la 1 care duce mai departe ecoul libertății din Decembrie 1989. Spectacolul este menit să cinstească memoria eroilor Revoluției, prin artă, punând în lumină experiența revoluției din prisma femeilor care au luat parte la evenimentele din Decembrie 1989.

„Libertatea este un drept fundamental cu care o bună parte dintre noi s-a născut. Cealaltă parte încă încearcă să se vindece. La 35 de ani de la Revoluție, suntem datori să nu uităm”, se arată în comunicatul Memorialului Revoluției.

În cadrul evenimentului publicul se va putea bucura de spectacol prin scanarea unui cod QR și, de asemenea, publicul va avea nevoie de căști audio.

Spectacolul începe de la ora 17.30. La această reprezentație se va intra în grupuri de 10 persoane, odată la 20 de minute:

  • 17:30;
  • 17:50;
  • 18:10;
  • 18:30;

Reprezentația durează 120 de minute pentru fiecare grup. Spectacolul cuprinde mai spații, iar fiecare parte a spectacolului se va ține pe rând în bucătăria comunistă, camera gloanțelor, capelă, dar și o parte a spectacolului în mișcare.

Fiecare persoană care dorește să asiste la piesă va trebui să-și facă rezervare, aici, aici, sau aici.

După spectacol, la etaj, va avea loc o masă rotundă pe temă în prezența echipei artistice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Recomandările unui medic privind consumul de alcool cu prilejul sărbătorilor

Pentru că este sezonul sărbătorilor și al concediilor, foarte mulți dintre români ar putea fi înclinați să consume băuturi alcoolice. În acest sens, este...

Citește și :