0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Membrii clanului Sportivilor din București, ajutați să scape de cercetări de către traficanți de migranți din Arad

Acțiune fulger, miercuri dimineața, a procurorilor DIICOT Arad și din Structura Centrală. Aceștia au percheziționat casele mai multor persoane din Arad și București, într-un dosar de trafic de migranți. De fapt, mai mulți arădeni au ajutat membri din Gruparea Sportivilor din Capitala să revină ilegal în țară, din Elveția, unde erau cercetați pentru mai multe furturi.

Suspecții sunt acuzați de organizarea unui grup infracțional, format din 7 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranţi în formă continuată, trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă agravată și favorizarea făptuitorului.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, doi dintre membri reţelei infracţionale (dintre care unul reprezentativ din cadrul conducerii Grupării Sportivilor din municipiul Bucureşti) au săvârşit mai multe furturi cu prejudicii mari şi în bandă organizată pe teritoriul Elveţiei, iar pentru a se sustrage de la măsurile preventive instituite împotriva lor, au coordonat şi organizat împreună cu ceilalţi cinci membri ai grupului, repatrierea lor şi a copilului minor în ţară, în mai multe etape, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în scopul de a îngreuna cercetările şi tragerea acestora la răspundere penală pentru faptele comise în străinătate”, aflam de la DIICOT.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanţa – Serviciul de Investigații Criminale, D.G.P.M.B. – Serviciul Grupări Infracţionale Violente şi a luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Arad. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Un tânăr de 16 ani din Timiș a furat o mașină

Un tânăr de 16 ani a furat o mașină vineri noapte. Băiatul era din Sânnicolau Mare și a fost găsit de polițiști pentru că...

Dominic Fritz a pierdut partida în privința creșterii taxelor și impozitelor locale! Ce urmează mai departe

Joi, consilierii locali din Timișoara au respins proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul 2025. A lipsit un singur vot pentru ca proiectul...

Citește și :