Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, spune că singura soluţie pentru a trece cu bine de valul 3 al pandemiei de coronavirus este vaccinarea. Specialistul reamintește că Gripa Spaniolă a avut patru valuri, avertizând că cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus se poate întinde pe o perioadă de maximum 4 luni.
„Nu învăţăm nimic din istorie: Gripa Spaniolă a avut 4 valuri. Acest val 3 o să ţină cam 2-3, maximum 4 luni. Am văzut şi în Anglia şi în Cehia: vine puternic şi va trece puternic, depinde câte victime va lăsa. Noi trebuie să continuăm cu vaccinarea în forţă. Am văzut 15 state care au renunţat la vaccinarea cu AstraZeneca, dar puneţi (n.r.- la socoteală) şi zecile de state care continuă vaccinarea cu AstraZeneca. Dacă vom face aşa cum avem planul de vaccinare, putem să avem o toamnă în care să începem încet-încet să ne recăpătăm vieţile. Dacă vom continua cu vaccinarea în forţă, valul 4 va fi domol”, spune dr. Cristian Oancea potrivit Adevărul.
Totodată, medicul Cristian Oancea spune că numărul de cazuri grave de la ATI s-ar putea dubla din cauza lipsei dotărior din spitale.
„Un aspect despre care nu se discută: sunt paturi care necesită oxigeno-terapie cu flux mediu şi înalt. Dacă nu asiguri acestor pacienţi oxigen pe flux mediu sau înalt vor trece rapid în forme severe şi vor intra rapid în terapie intensivă. Deci e posibil să avem o dublare a numărului de cazuri în terapie intensivă comparativ cu valul 2. La ATI vorbim într-o primă fază de concentratorul acela portabil pentru formele uşoare spre moderate. De la formele moderate spre severe trebuie oxigeno-terapie din stocatoare pe flux mediu şi înalt. Dacă spitalele nu au flux de oxigen mediu şi înalt, aceste cazuri, la agresivitatea tulpinii britanice cu care ne confruntăm acum, devin forme severe în decurs de 7-10 zile şi nu ai unde să îi duci decât în ATI”, a declarat medicul Cristian Oancea, managerul Institutului ”Victor Babeș” din Timișoara, la Digi24.