Medicina timișoreană are planuri mari! Vom avea operaţii în premieră: transplant de rinichi şi de ficat! VIDEO

1737

Medicii și profesorii timișoreni vor să revitalizeze transplantul de organe în orașul de pe Bega, proceduri operatorii care nu au avut niciodată loc, în spitalele de specialitate. De asemenea, în Timișoara, nu a avut loc nici intervenția chirurgicală în ceea ce privește transplantul de rinichi. Pacienții care au avut nevoie de tranplant de rinichi sau ficat, au fost nevoiți să apeleze la centrele sanitare din Cluj sau București, unde sunt posibile astfel de operații.

”Ne gândim de ceva vreme la realizarea intervențiilor chirurgicale, precum transplantul oragenlor și mai ales transplantul de rinichi, la Timișoara. Ne dorim acest lucru nu doar din rațiuni emoționale, ci și din rațiuni practice și de necesitate. Cred că este important să avem un impuls și încredere și din altă parte. Acum există o lege a transplantului. Recoltarea se face prin programul național de transplant. Însă nu este normal să nu se facă transplant în Timișoara. Colectivul care ar putea fi implicat în transplant a ajuns la maturitate și poate executa aceste manevre. Circuitele necesare se pot pune în funcție în doar 6 luni. Asta dacă este dorință strategică, politică, la nivel academic. Echipa de la Spitalul Județean poate efectua aceste transplanturi”, declară Marius Raica, rector al UMF.

În aria noastră regională nu au loc astfel de transplanturi. Medicii sunt nevoiți să trimită pacienții în alte centre sanitare de specialitate. Medicii spun că au nevoie de sprijin, în special de la Ministerul Sănătății. Pentru a porni transplantul hepatic specialiștii nu au nevoie doar de baza materială. Aici există unitate de anestezie și terapie intensivă performantă. Problema constă în lipsa unei echipe de medici specialiști, oameni care să fie antrenați în această activitate.

”Avem nevoie de o echipă. S-au terminat vremurile când unul singur era, care să facă acest lucru. Este o muncă în echipă. Vorbim aici de un chirurg, anestezist, pentru transplantul renal, și nefrolog. O astfel de echipă se formează în 2 – 3 ani. Trebuie să lăsăm oameni formați, pentru a merge totul bine.

Un prim pas în procesul medical, de revitalizare a transplantului de organe, îl constituie vizita unui medic expert chirurg. Giuliano Testa, medicul chirurg, a realizat cu succes primul transplant de uter. Specialistul este Doctor Honoris Causa de mulți ani al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara. Expertul chirurg se află în vizită la Timişoara cu scopul de a împărtăși experiența profesională, dar și deprinderile, împreună cu medicii specialiști din Timișoara.

Zilele acestea, expertul în transplant va susține o serie de training-uri, precum ”Ablația metastazelor hepatice prin radiofrecvență cu abord la paroscopic”, în cadrul Universității de Medicină pentru viitorii medici chirurgi. În cadrul zilei de mâine, doctorul Testa va face demonstraţii operatorii la Clinica I Chirurgie din cadrul Spitalului Județean din Timișoara.

”Mulțumesc pentru această invitație și în special medicilor timișoreni, precum Sorin Olariu. Am mai fost în Timișoara de cel puțin 10 ori. Prima dată am venit în 1998. Sunt un chirurg expert în ceea ce privește transplantul de ficat, de rinichi, pancreas, intestine. Am o experiență de 20 de ani în medicină. Pentru mine a fost mereu o plăcere și o onoare să fiu aici, în Timișoara. În 2005 am avut una dintre cele mai mari realizări la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Am fost onorat să primesc titlul de Doctor Honoris Causa. De asemenea îmi doresc să văd cum evoluează această experiență, a transplantului, în Timișoara”, declară Giuliano Testa.

Ajutorul acordat medicilor timișoreni de către expertul în tranplant constă într-o colaborare strânsă și prin trimiterea medicilor la cel mai important centru de transplant din Dallas. Centrul se remarcă ca fiind unul dintre puținele centre de specialitate competitive din America.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.