Medicina rămâne cea mai căutată Universitate din Timișoara! În ciuda rezultatelor tot mai slabe de la bacalaureat

5004

Admiterea bate la ușă pentru viitorii studenți din învățământul medical timișorean. Perioada de înscrieri s-a încheiat iar candidații sunt repartizați pe sălile de examen. ”Centralizarea înscrerilor pentru facultățile și specializările de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, pentru anul universitar 2016-2017, arată că au fost depuse un total de 2.303 dosare pentru ocuparea celor 1.048 dlocuri disponibile pentru viitorii studenți români. Rezultă o concurență generală de 2,19 candidați pentru un loc de viitor student la medicină” spune purtătorul de cuvânt al UMF Timișoara, prof.dr. Adrei Motoc.

Față de anul trecut, universitatea noastră s-a organizat în mod exemplar, pentru a scurta perioadele de așteptare pentru înscrierea unui candidat. Asta datorită informatizării și mobilizării unui număr mai mare de angajați, în așa fel încât să facem față unui număr mare de solicitanți care vin înspre noi. În maxim 20 de minute, orice absolvent a fost înscris” mai precizează Andrei Motoc.andrei motoc_2

La finalul înscrierilor, se poate spune că cea mai căutată specializare de anul acesta este asistență medicală generală, organizată la Lugoj, cu 326 de candidați înscriși pe cele 75 de locuri, toate cu taxă, adică o concurență de 4,3 pe loc. Urmează Facultatea de Medicină Generală, cu 1.694 de candidați înscriși pe cele 407 locuri de la buget și 265 de locuri cu taxă, adică o concurență de 2,52 pe loc. Un interes aproape la fel de marea fost și pentru Medicina Dentară. În schimb, la polul opus, la Facultatea de Farmacie, avem 175 de candidați pe 194 de locuri” adaugă purtătorul de cuvânt al UMF Timișoara, prof.dr. Adrei Motoc.

UMF Timișoara are disponibile pentru viitorii studenți, un număr total de 1.480 de locuri, fără taxă și cu taxă, din care 400 pentru învățământ în limba engleză și franceză, la toate facultățile și specializările aprobate și acreditate pentru cilcul de licență, pentru anul universitar 2016-2017: Facultatea de Medicină Generală, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie.studenti

Admiterea la UMF Timișoara, la studii universitare de licenţă, la specializările cu predare în limba română, se organizează, în sesiunea iulie 2016, după următorul calendar:
– în data de 26 iulie 2016 se va desfășura concurs de admitere, între orele 10.00 și 12.00, pentru specializările Asisteţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Nutriţie şi dietetică, Tehnică Dentară şi Asistenţă de profilaxie stomatologică.
– în data de 27 iulie 2016 se va desfășura concurs de admitere, între orele 10.00 și 13.00, pentru specializările: Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. În aceiași zi, se vor publica rezultatele provizorii ale concursului de admitere, la toate specializările, după finalizarea concursului, la avizierul universităţii şi pe pagina de web proprie, www.umft.ro sau www.admitere.umft.ro
– în data de 28 iulie 2016 se depun contestaţiile, între orele 08.00 și 14.00, și are loc și rezolvarea acestora.
– între 28 și 29 iulie 2016, între orele 9.00 și 14.00, va avea loc prima etapă de confirmare a locului obţinut de către candidaţii declaraţi admişi pe locurile bugetate/cu taxă, sub sancţiunea pierderii locului obţinut în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii.
– în data de 1 august 2016, între orele 9.00 și 14.00, va avea loc a doua etapă de confirmare, pentru locurile rămase neocupate.
– în data de 2 august 2016 se vor afișa rezultatele finale ale concursului de admitere, sesiunea iulie 2016.

În cazul în care rămân locuri neocupate, se organizează o a doua sesiune de admitere, în aceleaşi condiţii ca şi în prima sesiune, cu aceeaşi comisie, în luna septembrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.