Medicii timişeni se tem că aglomeraţia din vămi poate duce la o creştere a cazurilor de COVID-19

    56

    Medicii specialişti din Timiş se tem că aglomeraţia din ultimele zile, de la vama Nădlac, ar putea duce la o creştere a numărului de îmbolnăviri de COVID-19.

    În acest context, Virgil Musta face un nou apel la respectarea măsurilor de protecţie.

    „Oamenii trebuie să respecte regulile şi acolo. Din păcate, se înghesuie, nu au răbdare. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le respecte, ca de exemplu izolarea la domiciliu. Dacă acum nu mai sunt carantinaţi, au obligaţia de a se autoizola după aceea la domiciliu pentru că, altfel, ei, dacă sunt contamintaţi, pot reprezenta un focar de infecţie pentru comunitate şi pentru familia la care merg”, spune medicul Virgil Musta.

    În Timiş, potrivit ultimelor raportări, sunt tot 494 de pacienţi bolnavi, de la începutul pandemiei.

    În schimb, nunărul persoanelor izolate la domiciliu a crescut cu peste 200 în ultimele 24 de ore. Poliţia de Frontieră a anunţat că, ieri, au intrat în ţară 18.800 de persoane, 12.900 din Ungaria. Peste 5.800 de persoane au fost trimise în izolare la domiciliu.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.